Cine este cel mai bun fotbalist român din istorie. Adrian Mutu a intervenit în problema Hagi – Dobrin
- Andra Puiu
- 11 martie 2023, 20:20
Adrian Mutu a intervenit și el în discuția privind cel mai bun fotbalist din istoria României. În timp ce unele persoane consideră că Gică Hagi este „regele fotbalului românesc”, mulți fani ai acestui sport cred că Nicolae Dobrin a fost peste nivelul antrenorului Farului Constanța.
Dănuț Lupu este unul dintre foștii fotbaliști care consideră că Nicolae Dobrin a fost un jucător mult mai bun față de Gheorghe Hagi. Adrian Mutu a intervenit și el în această discuție și a spus care este preferatul lui. Antrenorul Rapidului consideră că ambii pot fi considerați cei mai buni jucători din istorie, dar nu pot fi comparați pentru că au jucat în două perioada diferit. „Briliantul” a subliniat că fotbalul a devenit mai greu în perioada în care Hagi a devenit cunoscut.
„Nu putem compara Dobrin cu Hagi, pentru că fac parte din două ere diferite. Bineînțeles că au avut și lucruri pe care le-au făcut bine și nea’ Gicu Dobrin și Hagi. Și Mutu mai puțin. Ar fi trebuit să fie contemporani, să fi jucat cât mai mult în aceeași perioadă. Fotbalul s-a schimbat de pe vremea lui Gicu, când s-a trecut la Gică Hagi și dacă ar fi s-o luăm din punctul ăsta de vedere, fotbalul pe vremea lui Hagi era mai greu”, a mai spus Adrian Mutu.
Ce are în plus Nicolae Dobrin față de Hagi
Antrenorul Rapidului a mai adăugat că în perioada în care Nicolae Dobrin se afla în activitate nu erau fluierate atât de repede faulturile, iar fotbalul practicat era mult mai dur. Mutu a subliniat că în timpul lui Hagi, „sportul rege” devenise mult mai rapid și exista mai multă presiune. Tehnicianul român a continuat prin a spune că el nu poate fi pus la aceeași masă cu Hagi și Dobrin.
„Pe mine nu mă mai puneți cu ei. Stai să mai treacă 20 de ani și să vedem unde mă puneți atunci. Gică are 60 de ani, eu am 44 ani. E diferență de 16 ani. Sper să zică unul cum am zis eu acuma, că am jucat în perioade diferite”, a concluzionat Mutu în timpul emisiunii FANATIK Superliga cu Horia Ivanovici.
Declarațiile „Briliantului” vin la puțin timp după ce Dănuț Lupu a spus că cel mai valoros fotbalist român a fost Dobrin. „Eu nu m-am comparat niciodată cu Gică și nu am vrut să îi iau locul lui Gică. După părerea mea a fost Dorbin și restul. Eu nu am spus că Hagi n-a fost fotbalist. L-am băgat la restul după Dobrin. Și la mașini spui Mercedes și restul”, a mai spus fostul dinamovist în timpul unei alte emisiuni moderate de Horia Ivanovici.