Facturi mai mici la gaze. Cum poți să obții asta. Explicații de la Consiliul Concurenței
- Andreea Vlad
- 15 octombrie 2020, 16:35
Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 şi 150 lei pe lună în timpul iernii, şi chiar cu peste 200 de lei pe lună, însă doar în anumite condiții.
Factura va avea valori mai mici pentru consumatorii casnici doar în situaţia în care schimbă contractul sau furnizorul, dacă locuiesc în zone mai friguroase, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, dat joi publicității.
Autoritatea de concurenţă a finalizat prima etapă a analizei derulate în contextul liberalizării activităţii de furnizare a gazelor naturale către clienţii casnici. Cele mai mari reduceri, de peste 200 de lei, le vor simţi consumatorii care locuiesc în zone mai friguroase ale ţării şi, drept urmare, folosesc un volum mai mare de gaz pentru a se încălzi.
Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă persoanelor care folosesc gazele naturale să ia în considerare schimbarea contractului sau a furnizorului, astfel încât să aleagă varianta cea mai avantajoasă, înainte de venirea sezonului rece.
Liberalizarea gazelor nu prea a prins Analiza Consiliului Concurenţei a evidenţiat faptul că, până la acest moment, procesul de liberalizare a furnizării gazelor naturale consumatorului casnic nu a generat un interes semnificativ: în prima lună de la debutul liberalizării, o mare parte dintre clienţii casnici au fost pasivi, iar cea mai mare parte a celor care au trecut în regim concurenţial au făcut acest lucru fără a schimba furnizorul curent de gaze naturale.
La sfârşitul lunii iunie 2020 (înainte de a fi demarat procesul de liberalizare), clienţii casnici cărora li se furnizau gaze naturale în regim concurenţial reprezentau 12,1% din totalul consumatorilor casnici, ajungând la circa 19% în iulie 2020. Cu toate acestea, doar 2% dintre clienţii casnici care au trecut în regim concurenţial în luna iulie au făcut acest lucru concomitent cu schimbarea furnizorului de la care achiziţionau gaze naturale în regim reglementat.
"Credem că acest lucru este rezultatul unui cumul de factori. Pe de o parte, în perioada verii, volumul redus al gazelor naturale consumate nu a generat un interes deosebit pentru schimbarea furnizorului, aşa cum s-ar putea să fie cazul în timpul sezonului rece, când consumatorii ar putea fi mult mai interesaţi de preţul gazelor naturale şi de diferenţele de preţ ale diverşilor furnizori. Pe de altă parte, ofertele de gaze naturale realizate la debutul procesului de liberalizare s-ar putea să nu fi fost suficient de atractive pentru a determina schimbarea furnizorului curent de gaze naturale de către clienţii casnici. Nu în ultimul rând, nivelul de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare, în general, şi la modalitatea de schimbare a furnizorului, în particular, ar putea fi mai redus decât cel dorit", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Campanie de informare publică Ca urmare, Consiliul Concurenţei consideră că, cel puţin până în iulie 2021, este necesară desfăşurarea unei campanii intense de informare publică, axată pe mai multe direcţii (de exemplu, cu privire la rolul diverşilor operatori activi în sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele ce formează preţul final al gazelor naturale, cu privire la modalitatea de schimbare a furnizorului de gaze naturale etc.). De asemenea, eforturile de informare şi popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui intensificate şi continuate pe parcursul întregului proces, presiunea concurenţială exercitată de consumatorii casnici bine informaţi fiind esenţială pentru succesul liberalizării.
Pe cine avantajează liberalizarea? Autoritatea de concurenţă a analizat o parte a ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial elaborate de titularii licenţelor, precum şi a proiectelor de contracte propuse de aceştia spre a fi încheiate cu consumatorii casnici.
O mare parte a furnizorilor au inclus în ofertă un abonament, stabilit în sumă fixă/zi/ loc de consum. Acest lucru permite furnizorului să oferteze clienţilor casnici un preţ unitar al gazelor mai mic decât cel din alte oferte proprii (care nu conţin un abonament) sau faţă de preţul propus de alţi furnizori pe piaţa concurenţială.
Cu toate acestea, ofertele de gaze naturale cu abonament reprezintă produse care asigură avantaje în cazul clienţilor cu un anumit nivel de consum, astfel că, pentru o parte dintre clienţii casnici (cei cu un consum relativ scăzut), s-ar putea dovedi dezavantajoase. Ca urmare, consumatorii ar trebui să aleagă dintre ofertele propuse de furnizori după efectuarea unei evaluări privind avantajul sau dezavantajul achitării unui abonament.
Consiliul Concurenţei recomandă consumatorilor să fie atenţi la clauzele contractuale, de exemplu la cele ce privesc garanţiile solicitate de furnizor, termenul de plată a facturii, penalităţile de întârziere, precum şi eventuale clauze care ar putea îngreuna o schimbare ulterioară a furnizorului de gaze naturale.
ANRE a pus deja la dispoziţia clienţilor o aplicaţie web menită să ofere informaţii comparative privind ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale.
Pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici, autoritatea de concurenţă consideră oportună introducerea unui contract standard de furnizare, care să prevadă clauze şi condiţii unice, prezentate într-o manieră clară, transparentă şi completă, singurul parametru ce poate diferi de la un furnizor la altul fiind preţul final al gazelor naturale.
Piaţa de gaze naturale din România a fost complet liberalizată la 1 iulie 2020.