Producătorii de gaze avertizează furnizorii: „Nu aveți motive să scumpiți facturile!”

Producătorii de gaze avertizează furnizorii: „Nu aveți motive să scumpiți facturile!”

Federația Patronală a Producătorilor de Petrol și Gaze (FPPG) solicită furnizorilor să nu majoreze prețul gazelor naturale pentru populație, de la 1 iulie, momentul liberalizării pieței.

UPDATE - Engie, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze, a anunțat într-un comunicat de presă că noua sa ofertă de piață concurențială nu va duce la majorarea prețului final pentru gazele livrate consumatorilor casnici, la momentul liberalizării pieței de la 1 iulie și că va fi identic cu cel reglementat. Dacă oferta va fi acceptată, clienții vor plăti, vreme de un an, un preț echivalent cu cel actual, de pe piața reglementată.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Producătorii de petrol și gaze anunță că nu există motive de scumpire, așa cum reiese din ofertele transmise clienților casnici de unii dintre furnizorii mari. Federația Patronală a Producătorilor de Petrol și Gaze grupează firmele din domeniul producției de petrol și gaze, printre care Petrom și Romgaz.

Federația atrage atenția, într-un comunicat de presă că, în condițiile actuale, dacă nu vor apărea situații neprevăzute, scumpirile nu sunt fundamentate din punct de vedere economic, deoarece trendul prețurilor este descrescător.

„FPPG atrage atenția opiniei publice că, în condițiile de piață actuale și fără distorsiuni de natură politico-administrativă, creşterile de preţuri anunţate de unii distribuitori la furnizarea de gaze naturale nu au un fundament economic real. În acest moment, evoluțiile de pe piața internațională cât și de pe platformele de tranzacționare interne indică un trend descrescător al prețurilor la gaze. Vremea favorabilă și optimismul legat de previziunile de liberalizare a pieței au condus în mod evident la o îmbunătățire a prețurilor pe toate piețele”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului destinat mass-media, România dispune de rezerve importante de gaze naturale, în depozite, de resurse naturale aflate în exploatare și este interconectată la diverse piețe ceea ce îi permite să asigure un echilibru între cerere și ofertă.

„Ținând cont de aceste elemente, nu există un  motiv real pentru o inflație semnificativă odată cu liberalizarea pieței. Solicităm autorităților publice stabilitate și predictibilitate legislativă care să înlăture factorii care pot crea distorsiuni în piață”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit datelor furnizate Bursa Română de Mărfuri, prețul mediu ponderat al gazelor naturale, tranzacționate pe termen mediu și lung în luna ianuarie, a fost de 78,71 lei/MWh, iar pe platforma SPOT (termen scurt)  a fost de 70,81 lei/MWh. În perioada 01.02.2020 – 10.02.2020 pe platforma SPOT s-a inregistrat un preț mediu ponderat de 65,27 lei/MWh..

Intervenția producătorilor de gaze vine după ce Engie, unul dintre furnizorii de gaze pentru consum casnic, a transmis abonaților o ofertă de contract, care va intra în vigoare după liberalizarea pieței, în care prețul de 0,094 lei pentru un kWh de gaz va rămâne fix pentru un an. Prețul propus de Engie nu cuprinde tariful de distribuție, TVA și accize, astfel că, după însumarea acestora, va crește cu aproximativ 20%.