Cea mai neplăcută zonă din avion, potrivit călătorilor. Mulți pasageri s-au plâns

Cea mai neplăcută zonă din avion, potrivit călătorilor. Mulți pasageri s-au plânsLocuri în avion. Sursa foto. Pixabay

Nicola Roy, scriitoare și jurnalistă colaboratoare pentru publicații precum Express, Wales Online, Bristol Live și Daily Record, a consultat experți în domeniul călătoriilor pentru a afla care este cel mai puțin favorabil loc în avion. Toți specialiștii au convenit asupra aceluiași loc.

Experții în călătorii au stabilit care este cea mai neplăcută zonă din avion

Pentru a-i ajuta pe călători să pornească la drum în cele mai bune condiții, jurnalista Nicola Roy a apelat la câțiva specialiști în domeniu, dorind să afle care este cel mai puțin recomandat loc din avion. Concluziile au fost cât se poate de clare: majoritatea experților au indicat că ultimul rând din aeronavă nu oferă cele mai bune condiții pentru o experiență de zbor confortabilă.

Nicholas Smith, director la compania Thomas Cook, atrage atenția pasagerilor care se tem de zborurile cu turbulențe să fie foarte atenți atunci când își rezervă biletele de avion. Potrivit acestuia, zonele din spatele avionului ar trebui evitate, întrucât acolo turbulențele se resimt cel puternic.

„Locurile din spate sunt de obicei mai puțin dorite. Sunt aproape de bucătărie și de toalete, serviciul poate fi mai lent, de asemenea, este zona unde turbulențele se simt cel mai puternic”, a explicat Smith.

Zona din spate a avionului este cea mai zgomotoasă

Acest lucru a fost confirmat și de Izzy Nicholls, o călătoare cu experiență și fondatoarea blogului de călătorii rutiere The Gap Decaders, care a declarat

„Locurile din spate trebuie evitate. De obicei, sunt mai zgomotoase din cauza proximității motoarelor și a activității bucătăriei și veți fi printre ultimii care se îmbarcă și coboară din avion”.

Așa cum era de anticipat, zona din față a aeronavei s-a dovedit a fi ideală pentru o călătorie fără probleme: „Pasagerii care își doresc o călătorie mai liniștită ar trebui să își rezerve locurile în partea din față a avionului. Această zonă este departe de toalete și de traficul intens”, a mai  explicat Izzy Nicholls.

Locul ideal în avion

Locul ideal în avion. Sursa foto. Pixabay

Un alt expert: Evitați să stați lângă bucătării și toalete

Jacob Wedderburn-Day, CEO și cofondator al companiei Stasher, care se ocupă cu depozitarea bagajelor, a fost ferm atunci când a venit vorba despre locurile incomode dintr-un avion.

„Evitați să stați lângă bucătării și toalete, unde membrii personalului își depozitează lucrurile. Ultimele rânduri sunt, de asemenea, o problemă, deoarece, dacă vă îmbarcați târziu, compartimentele de bagaje de deasupra dumneavoastră s-ar putea umple, ceea ce înseamnă că este posibil să fie nevoie să vă depozitați bagajele la câteva rânduri distanță. De asemenea, evitați locurile situate în spatele pereților despărțitori, deoarece aceste spații sunt limitate pentru depozitare”, a explicat Jacob Wedderburn-Day.

Locul ideal, potrivit altui expert: în linie cu aripile avionului

Experta în turism Andrea Platania, reprezentantă a companiei Transfeero, le recomandă călătorilor să evite ocuparea ultimului rând din avion, sugerând că alegerea locului poate influența semnificativ confortul în timpul zborului.

„Ultimul rând este de obicei cel mai incomod: spațiu limitat pentru înclinarea scaunelor, apropierea de băi și mult zgomot. Locurile de la ieșire și cele de la pereții despărțitori oferă mai mult spațiu, dar au și dezavantaje: cotiere fixe, înclinare limitată sau restricții pentru pasagerii care călătoresc cu copii”.

Cel mai bun loc din avion este să „stai în dreptul aripilor. Această zonă este cea mai apropiată de centrul de greutate al aeronavei, așa că vei simți mai puține turbulențe în comparație cu partea din spate, unde mișcările sunt mai puternice”, a explicat Andrea Platania jurnalistei Nicola Roy, potrivit express.co.uk.

Ne puteți urmări și pe Google News