Exclusiv. Doliu în lumea traficanților de droguri. ”Escobar de România” a murit. Cine l-a răpus
- Robert Andrei
- 20 aprilie 2021, 19:01
Unul dintre cei mai de temut traficanți de stupefiante din România, ce avea conexiuni până în țările sud-americane de unde își alimenta rețeaua de distribuție, a murit azi dimineață.
Este vorba de Vasile Ciobanu ”Raj”, supranumit ”traficantul vedetelor” sau chiar ”Escobar de România”. Interlopul nu a căzut răpus de mâna vreunui dușman, în vreo reglare de conturi pentru supremație, ci din cauza COVID-19. Evenimentul zilei a aflat ce a făcut traficantul cu doar câteva minute înainte de a-și da ultima suflare pe un pat al Spitalului ”Sf. Pantelimon”, din București.
A amenințat chiar și polițiști antidrog
În urmă cu vreo 15 ani, Vasile Ciobanu s-a ”lansat” în afacerile cu droguri de pe la noi din postura de dealer de heroină. Însă, traficantul a realizat rapid că poate să facă mult mai mulți bani și s-a specializat în traficul cu cocaină, motiv pentru care a schimbat și locurile de distribuție. Cluburile, discotecile, petrecerile private din toată Capitala, din anumite zone de turistice de pe Litoral și de la munte au devenit locurile sale preferate de acțiune.
Așa că, individul cunoscut ca fiind un tip violent, care nu se dădea înapoi să-și amenințe rivalii, ba chiar și pe polițiștii antidrog care l-au tot ”săltat”, a îmbrăcat haina ”traficantului vedetelor”. O clientelă fiedelă pe care o aproviziona constant cu marfă pe care, în ultima perioadă, a aducea, spun surse judiciare, chiar din Columbia.
De la ”traficantul vedetelor” la ”Escobar de România”
Prima oară a fost arestat în 2006, alături de Albert, fiul lui Sile Cămătaru. Au urmat și alte ”întâlniri” cu ofițerii antidrog care l-au băgat după gratii în 2009 și, recent, în 2019. La perchezițiile caselor lui, printre care și o locuință conspirativă ridicată în mijlocul unei păduri în județul Brașov, în creierul munților, s-a găsit chiar și o armă militară în stare perfectă de funcționare (Uzzi Scorpion). Plus munți de bani și mari cantități de cocaină.
Nivelul la care ajunsese cu afacerile din droguri, mai ales cocaină, conexiunile cu traficanții din America de Sud prin care își aproviziona rețeaua de distribuție, au făcut ca ”Raj” să devină ”Escobar” de România. Un traficant extrem de puternic și de respectat în lumea lui.
COVID-ul l-a răspus în două săptămâni
De vreo două, poate trei săptămâni, starea de sănătate a lui ”Escobar de România” s-a depreciat brusc. Febra și durerile de cap au fost primele simptome care l-au împins către controalele medicale în urma cărora a aflat că este infectat cu coronavirus. Din această cauză, individiul a fost internat la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, mai întâi într-o salon normal, și apoi la ATI, unde a și fost intubat din cauza capacității reduse de a respira.
Chiar și așa, situația părea că este ținută sub control. Asta până azi dimineață când traficantului i s-a făcut brusc rău, iar saturația de oxigen a scăzut sub nivelul critic fapt care a dus la o insuficiență respiratorie acută și mai apoi la deces.
Și-a smuls tuburile prin care respira
Înainte de muri, probabil extrem de speriat că nu poate respira, ”Escobar de România”, care avea 40 de ani, ar fi încercat, ne-au dezvăluit surse medicale, și chiar a reușit să-și smulgă anumite tuburi prin care era ajutat să respire. Traficantul a fost suspectat că i-ar fi vândut droguri creatorului de modă Răzvan Ciobanu, mort într-un accident rutier pe când venea de la Constanța la București. S-a spus chiar că traficantul Vasile Ciobanu l-ar fi urmărit pe șosea, suspiciuni de care acesta a scăpat rapid.