Emoţii printre VIP-uri: Raj, Escobar de România, a făcut 10 denunţuri

Emoţii printre VIP-uri: Raj, Escobar de România, a făcut 10 denunţuri

Vasile Ciobanu (foto), zis şi „Raj”, cunoscut drept traficantul de cocaină al vedetelor, a fost arestat din nou de polițiștii Brigăzii Antidrog. În casa acestuia, autorităţile au găsit şase arme, printre care se număra şi o mitralieră Uzzi în stare perfectă de funcţionare.

 

Traficantul a fost ridicat dintr-o casă situată într-o pădure, unde autorităţile susţin că acesta îşi punea planurile la punct alături de locotenenţii săi. Astfel, Raj a fost arestat pentru a treia oară. Prima dată, în 2006, când a ajuns după gratii, autorităţile l-au reţinut împreună cu fiul lui Sile Cămătaru, Albert.

În 2009, a fost arestat pentru a doua oară, când a vrut să îi vândă unui ofiţer acoperit 4 plicuri cu cocaină. La acel moment, autorităţile au arestat şi o vedetă T.V., anume Paraschiv Iulian.

După eliberare, se pare că acesta s-a reîntors la aceleaşi preocupări, iar, la cea de-a treia arestare, ofiţerii DIICOT i-au percheziţionat atât casa din capitală, cât şi cea din pădure, pe care a achiziţionat-o plătind suma de 50.000 de euro. Maşinile de lux, dar şi casa menţionată, i-au fost confiscate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre