meserii / sursa foto: arhiva EvZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Un cioban spaniol în vârstă de 61 de ani avertizează că românii și marocanii ar putea asigura viitorul creșterii animalelor în Spania, în condițiile în care tot mai puțini tineri spanioli aleg această meserie, potrivit El Español. Manolo Cardo, care practică transhumanța de la vârsta adolescenței, continuă să își deplaseze turma pe jos, pe trasee de sute de kilometri, pentru a găsi pășuni potrivite.
Potrivit publicației Cardo îngrijește aproximativ 1.600 de oi și se pregătește să parcurgă din nou 401 kilometri în 23 de zile. Călătoria dintre Vega del Codorno, în provincia Cuenca, și Mestanza, în provincia Ciudad Real, ilustrează dificultățile unei ocupații tradiționale afectate de lipsa forței de muncă și de îmbătrânirea celor care o practică.
O meserie pentru care tinerii din Spania sunt tot mai greu de găsit
Manolo Cardo a început să lucreze cu oile în copilărie, iar la 15 ani a participat pentru prima dată la o deplasare sezonieră a turmei pe jos, alături de tatăl său. La 61 de ani, continuă activitatea împreună cu fiica sa, Claudia, cu fratele său, Antonio, și cu câțiva apropiați.
Ciobanul spune că românii și marocanii, prezenți deja în mediul rural spaniol, ar putea reprezenta o parte importantă a viitoarei generații de crescători de animale.
„Acum, la țară, sunt mulți oameni din România și Maroc. Ei vor fi viitorii crescători de animale din Spania”, afirmă Manolo Cardo, potrivit declarațiilor publicate de El Español.
Observația sa evidențiază una dintre problemele structurale ale agriculturii și zootehniei spaniole: dificultatea de a atrage oameni dispuși să preia activități solicitante, care presupun perioade lungi petrecute în aer liber, deplasări și un program de lucru dependent de nevoile animalelor.
401 kilometri pe jos, cu o turmă de 1.600 de oi
Transhumanța presupune deplasarea sezonieră a animalelor între pășuni, în funcție de condițiile climatice și de disponibilitatea hranei. În cazul familiei Cardo, traseul este parcurs de două ori pe an, primăvara și toamna, între pășunile din zona Cuenca și cele din provincia Ciudad Real.
Drumul de 401 kilometri durează aproximativ 23 de zile. O asemenea călătorie necesită organizare atentă, sprijin din partea altor persoane și respectarea unui ritm potrivit pentru animale.
Pentru Manolo Cardo, continuarea tradiției depinde în mare măsură de disponibilitatea familiei de a-l însoți. El a explicat că, dacă ar trebui să plătească oameni pentru a-l ajuta pe traseu, costurile ar putea face imposibilă deplasarea turmei pe jos. În această situație, transportul cu camioanele ar deveni o alternativă mai convenabilă.
cioban/ sursa foto: © Dalibor Sevaljevic | Dreamstime.com
Ciobanul estimează că deplasarea tradițională îi poate economisi aproximativ 10.000 de euro în comparație cu transportul animalelor cu vehicule specializate, potrivit publicației spaniole.
De ce este importantă transhumanța pentru Spania
Transhumanța nu reprezintă doar o tradiție rurală. Această practică poate contribui la menținerea pășunilor, la răspândirea semințelor, la conservarea habitatelor și la limitarea acumulării vegetației uscate în anumite zone.
Importanța sa ecologică și culturală este evidențiată și de cercetătorii spanioli. Un studiu publicat în 2026, realizat de o echipă care include cercetători de la Universitatea din Córdoba și Stațiunea Biologică Doñana, a analizat sistemele de creștere transhumantă din Spania pe baza a 84 de interviuri cu ciobani din opt regiuni.
Cercetarea arată că aceste sisteme contribuie la sustenabilitatea teritoriilor rurale, dar sunt afectate de schimbările economice, intensificarea agriculturii, dificultățile de reglementare și transformările mediului. Autorii subliniază necesitatea unor politici adaptate și a unei recunoașteri mai mari a rolului crescătorilor de animale.
Lipsa succesorilor amenință o tradiție veche
În cazul familiei Cardo, transmiterea meseriei între generații este esențială pentru continuarea activității. Fiica și fratele ciobanului îl ajută să ducă turma la destinație, însă un asemenea sprijin nu este disponibil în toate gospodăriile rurale.
Manolo Cardo spune că una dintre cele mai mari temeri ale sale este să nu mai găsească suficienți oameni care să îl însoțească. Fără ajutor, deplasarea pe jos a unei turme atât de mari ar deveni greu de susținut.
Experiența sa arată că viitorul transhumanței depinde nu doar de păstrarea traseelor tradiționale, ci și de existența unei forțe de muncă dispuse să continue această activitate.
Recomandările noastre
