Este suficient ca Mirela Voicu doar să schițeze un capăt zâmbet și celui care o privește i se luminează fața fără să-și seama. Mirela face parte din rara specie a celor care sunt însoțiți de o undă de veselie pe oriunde ar trece. Râde de ea, râde de ceea ce o înconjoară, de ceea ce i se întâmplă, râde cu bunătate și drag de cei apropiați, își imită tandru colegii cu un extraordinar talent actoricesc.

Era să spun că râde și de ceea ce este rău în jurul ei. Nu, ajunsă în față urâciunii, ochii i se umbresc și revolta trage cortina în dosul căreia stă pitit un suflet curat de copil uimit că cerul albastru poate fi acoperit de nori negri. Despre toate astea, despre devenirea Mirelei, despre bucuriile și tristețile ei, despre cum Dumnezeu a iubit-o încă dinainte de a veni pe lume, despre încă multe altele care mai de care mai surprinzătoare, într-un interviu memorabil.