Evenimentul Străzi deschise, anulat în weekendul 9 - 10 mai. Motivul invocat de Primăria Capitalei
- Bianca Ion
- 7 mai 2026, 18:28
Străzi deschise Calea Victoriei. Sursă foto: Facebook- „Străzi deschise” este suspendat pentru a evita blocajele în trafic
- Semimaratonul Internațional București 2026 blochează zone centrale
- Modificări majore în transportul public: 30 de linii STB afectate
- Restricții pentru „Bucharest Food Truck Festival”
- Semimaratonul modifică traseele a zeci de linii STB
- Linii navetă introduse:
Primăria Municipiului București a decis să suspende evenimentul „Străzi deschise” în weekendul 9 - 10 mai, în contextul suprapunerii a două evenimente care vor afecta semnificativ traficul rutier și transportul public din Capitală.
„Străzi deschise” este suspendat pentru a evita blocajele în trafic
Autoritățile locale au explicat că decizia a fost luată pentru a preveni blocarea orașului, în condițiile în care în același interval au loc două evenimente de amploare.
„Nu vrem să creăm haos în oraş! Weekend-ul acesta, renunţăm la Străzi deschise.Au loc două alte mari evenimente, Semimaratonul Internaţional Bucureşti 2026 şi Bucharest Food Truck Festival, care vin cu restricţii, iar un al treilea are da complet peste cap traficul”, se arată în mesajul publicat de Primăria Capitalei.
Se vor desfășura doar două tururi ghidate, fără închiderea Căii Victoriei.
Semimaratonul Internațional București 2026 blochează zone centrale
Competiția sportivă are loc pe 9 și 10 mai, cu intervale orare 07:30–17:00 sâmbătă și 07:30–14:00 duminică. Sâmbătă vor fi închise Bd. Unirii (Piața Alba Iulia – Piața Constituției), Splaiul Independenței (Piața Unirii – Podul Hașdeu) și Bd. Libertății. Duminică, restricțiile se extind pe Șos. Kiseleff, Calea Victoriei, Str. Buzești, Str. Vasile Pârvan și Bd. Regina Elisabeta.
În același weekend are loc „Bucharest Food Truck Festival”, între orele 10:00 și 23:00.
„Pe Şos. Kiseleff se va ţine şi Bucharest Food Truck Festival, în weekend, între orele 10 şi 23. Aici veţi găsi preparate internaţionale, inclusiv cea mai mare paella din lume”, se menţionează în informarea transmisă.
Traficul va fi restricționat pe Șos. Kiseleff între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, precum și pe Str. Monetăriei.
Modificări majore în transportul public: 30 de linii STB afectate
„Din cauza restricţiilor, 30 de linii de tramvai, autobuz şi tramvai vor fi deviate întreg weekend-ul. În plus, se vor înfiinţa temporar trei linii navetă, pentru a asigura transportul călătorilor”, anunţă municipapitatea
TPBI a anunțat și introducerea liniilor navetă 669, 690 și 691 pentru preluarea călătorilor din zonele afectate.

STB. Sursă foto: Facebook
Restricții pentru „Bucharest Food Truck Festival”
Pentru evenimentul de pe Șoseaua Kiseleff, liniile 100, 203 și 205 sunt deviate:
- Linia 100: Aeroport Henri Coandă – Arcul de Triumf (traseu neschimbat), apoi spre Piața Unirii pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu
- Linia 203: Cartier Greenfield – Arcul de Triumf, apoi spre Piața Victoriei pe Bd. Prezan și Bd. Aviatorilor
- Linia 205: M Străulești – Arcul de Triumf, apoi spre Piața Unirii pe Bd. Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Hașdeu, Splaiul Independenței
Semimaratonul modifică traseele a zeci de linii STB
În zilele de 9 și 10 mai, competiția sportivă determină restricții extinse în centrul Capitalei. Pentru amenajarea zonelor de start și finish, circulația va fi restricționată pe Bd. Libertății între 8 mai, ora 08:00 și 10 mai, ora 23:59, iar între 8 mai, ora 17:00 și 10 mai, ora 16:00, pe segmentul Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite.
- Linia 73, 116, 323 – trasee scurtate în zona Piața Unirii
- Linia 97 – deviată prin Delea Veche, Bd. Decebal, Calea Dudești
- Linia 100 – deviată prin Piața Victoriei, Magheru, Pasaj Unirii, Bd. Cantemir, Bd. Regina Maria
- Linia 104 – prin Burebista, Dudești, Pasaj Mărășești, Universitate
- Linia 123 – prin Bd. Octavian Goga și Pasaj Mărășești
- Linia 117 – întoarcere în Piața Unirii
- Liniile 205 și 385 – deviate prin Victoriei, Calea Victoriei, Libertății și Unirii
Pe 10 mai, după aplicarea restricțiilor, vor fi modificări suplimentare:
- Linia 44 și 61 – trasee scurtate
- Linia 90 – suspendată temporar
- Linia 66 și 85 – până la Piața Rosetti
- Linia 69 – până la Podul Operei
Linii navetă introduse:
- 669 – Bd. Basarabia – Piața Rosetti
- 690 – M Petrache Poenaru – Podul Operei
- 691 – Arena Națională – Piața Universității
Alte linii importante (86, 97, 104, 122, 137, 168, 178, 226, 311, 368, 381, 640) vor circula pe trasee deviate prin zone centrale precum Șos. Nicolae Titulescu, Pasaj Victoria, Splaiul Independenței și Piața Universității.