ESZ Prahova a anunțat că poate livra apă către operatori şi industrie

ESZ Prahova a anunțat că poate livra apă către operatori şi industrieSursa foto: eszph.ro

Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) a anunţat joi că dispune de toate resursele tehnice, fizice şi chimice necesare pentru a furniza astăzi apă către operatorii şi industria locală, pentru ca aceasta să ajungă ulterior la populaţie, potrivit unui comunicat de presă al societății.

ESZ Prahova a anunţat disponibilitatea livrării apei

Exploatare Sistem Zonal Prahova a informat că, joi dimineaţă, a fost pregătită din punct de vedere tehnic, fizic şi chimic să livreze apă către agenţii economici.

”Colectivul Exploatare Sistem Zonal Prahova a făcut eforturi deosebite pentru a livra apă populaţiei cât mai rapid posibil. Astfel, în această dimineaţă, suntem pregătiţi din punct de vedere tehnic, fizic si chimic, să livrăm apă către agenţii economici”, se arată în comunicatul de presă.

Societatea a precizat că aşteaptă, pentru următoarele 72 de ore, rezultatele analizelor microbiologice, pentru a confirma că apa respectă standardele prevăzute în OG 7/2023.

Ministerul Mediului respinge acuzaţiile privind riscul întreruperii apei în Prahova

Ministerul Mediului a afirmat că nu a fost informat cu privire la riscul opririi alimentării cu apă şi că ESZ Prahova nu a transmis că turbiditatea ridicată ar putea face imposibilă tratarea apei. Instituţia a precizat că societatea nu a activat nicio măsură de prevenţie şi nu a prezentat limitele tehnologice ale staţiei.

Lacul de acumulare de la Paltinu, gol

Lacul de acumulare de la Paltinu, gol. sursa: Facebook

Societatea ESZ Prahova furnizează apă potabilă pentru 84% din populaţia judeţului Prahova şi apă industrială pentru mai multe companii din zonă. Ea colaborează cu Administraţia Naţională „Apele Române”, ca autoritate centrală şi acţionar unic, precum şi cu parteneri instituţionali şi economici din domeniul apei.

Prefectul Prahovei acuză lipsa de comunicare privind riscul de oprire a apei

Instituţia a precizat că Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 6 noiembrie nu avertizează asupra unui risc de întrerupere a alimentării din cauza lucrărilor la lacul Paltinu, ci doar asupra unui posibil risc dacă acestea nu ar fi fost realizate.

Prefectul Daniel Nicodim a susţinut că nici reprezentanţii Apelor Române, nici operatorul zonal de apă nu l-au informat despre riscul ca localităţile alimentate din Barajul Paltinu să rămână fără apă. El a afirmat că vinovaţi sunt cei care nu au comunicat şi au început lucrările fără plan de rezervă, menţionând Apele Române Prahova-Buzău.

 

Ne puteți urmări și pe Google News