Tanczos Barna, despre criza apei potabile din Prahova: Asumarea trebuie să fie asumare şi la nivel politic

Tanczos Barna, despre criza apei potabile din Prahova: Asumarea trebuie să fie asumare şi la nivel politicSursa foto: Captură de ecran Facebook

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat la TVR Info că, în contextul crizei apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa provocate de situaţia de la Paltinu, este necesar ca persoanele vinovate să fie înlocuite din funcţii, criticând totodată modul de funcţionare al companiilor implicate şi afirmând că disputele politice nu ajută la rezolvarea problemei.

Tancsoz Barna despre criza apei din Prahova

Tanczos Barna a afirmat la TVR Info că are impresia că persoane fără pregătirea necesară ajung tot mai des în funcţii de conducere ale unor companii importante, printre care cele din domeniul energiei şi al furnizării apei.

”Am impresia că Dorel ajunge în funcţie de conducere din ce în ce mai des şi ajunge la companii care sunt companii vitale din punct de vedere energetic, din punct de vedere furnizare de apă sau din punct de vedere economic pentru anumite regiuni” a declarat Tanczos Barna.

Vicepremierul a reamintit de comparaţia făcută de ministrul mediului, Diana Buzoianu, cu situaţia de la Praid. Acesta a precizat că, în cazul Apele Române şi ESZ, consideră că au existat probleme similare, iar reprezentanţii celor două companii nu şi-au asumat responsabilitatea pentru deciziile luate.

Prioritatea principală, furnizarea apei pentru populație

Tanczos Barna a declarat că prioritatea în acest moment este asigurarea apei pentru populaţia din zonele afectate, subliniind că oamenii nu sunt interesaţi de dispute politice, ci de repornirea sistemelor de furnizare.

Robinet

Robinet. Sursa foto: Freepik

Vicepremierul a afirmat că persoanele considerate vinovate pentru această situaţie trebuie să plece din funcţii şi să suporte consecinţele, precizând că astfel de greşeli nu pot rămâne fără repercusiuni.

Propuneri pentru restructurarea sistemului de furnizare a apei

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că, pentru a preveni situaţii similare în viitor, este necesară crearea unei structuri de furnizare a apei asemănătoare celor din alte judeţe, în care Apele Române să asigure apă direct companiilor locale, gestionate prin Consiliul Judeţean.

El a precizat că în cadrul noii structuri trebuie angajaţi specialişti cu experienţă în domeniu, subliniind că disputele politice nu contribuie la rezolvarea problemelor actuale.