Adrian Severin, predicție alarmantă: Cred că ne ducem spre un război nuclear

Adrian Severin, predicție alarmantă: Cred că ne ducem spre un război nuclearRăzboi nuclear Sursa foto: EVZ

Un viitor sumbru pentru omenire. Profeția făcută, luni, de Adrian Severin, invitatul lui Robert Turcescu la podcastul difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România. Fostul ministru de Externe este de părere că s-a ajuns într-un punct critic, în care un război nuclear este iminent.

Adrian Severin, predicție alarmantă: Cred că ne ducem spre un război nuclear

Mari probleme vor apărea în curând din cauza crizei alimentare. „Eu cred că ne ducem spre un război nuclear. Pentru că observăm că suntem într-un blocaj strategic total, nu se poate ieși din nicio încurcătură sau din niciun conflict. Când pare că soluția e acolo, ne întoarcem la un alt lucru. Și, deși în acest proces își pune cuvântul și stilul de negociere al președintelui Trump, care aduce din zona comună, comercială în zona politică, deși politicul e mai complicat decât comercialul, sisteme de negociere cu presiune, mărește criza pentru a obține ceva.

În zona aceasta a politicului și a geopoliticii, lucrurile sunt mai complicate și impresia mea este că, sigur, toate aceste avertismente sunt corecte, dar inutile”, a spus fostul ministru de Externe.

O mare problemă cu viitorul alimentelor

„Deși vedem nenorocire apropiindu-se, ba mai mult decât atât, dumneavoastră ați spus foarte bine și eu confirm din ceea ce simt eu însumi. Deci simt și eu că deja avem o criză energetică. Simt și eu că deja alimentele se scumpesc și orice om care gândește cât de cât și mai are și niște informații și mai are niște cunoștințe de economie.

Sau dacă vreți, de agricultură, pentru că, mă rog, au mai fost pe undeva niște îngrășăminte care puteau fi folosite. Sau însămânțările și folosirea îngrășămintelor. Deja au avut loc în trecut, dar ce facem pentru viitor?”, s-a întrebat invitatul lui Robert Turcescu.

Care a remarcat că la vârful piramidei, factorii de decizie sunt interesați doar de obținerea puterii.

„Deci este un ciclu până când ne va lovi criza cea mare. Sunt doar semnele ei și cine se pricepe cât de cât își dă seama de ciclicitatea proceselor în agricultură. Își dă seama că ceea ce acum este un mic deranj pe piața alimentelor va deveni o criză majoră. Deci toți vedem ceea ce se întâmplă, dar nu înțelegem să facem niciun sacrificiu. De ce? Pentru că nu ne interesează decât puterea pe care o deținem și cum putem și cum reușim să ajungem la ea.

„Nu se va putea evita”

Mă refer evident la clasa politică și la acele corporații care se gândesc la profitul pe care îl calculează pe termen scurt, în cicluri mici, nu în cicluri mari. Iar dacă tot timpul ne gândim la câștig și vrem ca în fiecare zi să câștigăm, în final vom pierde totul și vom pierde toți. Din această situație, părerea mea este că în final, ținând seama că pe părți diferite ale baricadei se află puteri nucleare, nu se va putea evita războiul nuclear”.

Ce va fi după un posibil război nuclear? Mai nimic de discutat. „După care vom vedea ce se va întâmpla, dacă vom mai avea vreo problemă sau nu vom mai avea nicio problemă. Pentru că dacă îți cade bomba nucleară în bucătărie sau în dormitor, nu mai ai absolut nicio problemă după aia. Totul e rezolvat. Dacă ea cade ceva mai încolo, ai diverse categorii de probleme. Deci ar trebui ca lumea să se conștientizeze acest pericol”, a mai afirmat invitatul lui Robert Turcescu.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]