Emisarul SUA pentru Ucraina: Suntem foarte aproape de acordul de pace. Problemele care au rămas nerezolvate
- Raluca Dan
- 7 decembrie 2025, 14:34
Keith Kellogg. Sursa foto: Captură video YoutubeKeith Kellogg, trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Ucraina, a afirmat că un acord pentru încheierea războiului este „foarte aproape” și că discuțiile se concentrează pe două probleme: viitorul regiunii Donbas și situația centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit Reuters.
Kellogg: „Suntem foarte, foarte aproape”
Trimisul special al SUA pentru Ucraina, care va demisiona în ianuarie, a afirmat la Forumul Reagan pentru Apărare Naţională că demersurile de soluţionare a conflictului au ajuns „în ultimii 10 metri”, pe care i-a descris drept cei mai dificili.
Kellogg a declarat că discuțiile care au rămas nerezolvate sunt legate de viitorul Donbasului și situația centralei nucleare de la Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa, aflată sub controlul Rusiei.
„Dacă rezolvăm aceste două probleme, cred că restul lucrurilor se vor rezolva destul de bine. Suntem foarte, foarte aproape”, a afirmat acesta.
Numărul victimelor din războiul din Ucraina, „îngrozitor”
Kellogg, general-locotenent în rezervă, a afirmat că numărul victimelor din războiul din Ucraina este „îngrozitor” și fără precedent pentru un conflict regional.

Armata Ucraina. Sursa foto: X/ Defense of Ukraine
Trimisul special al SUA pentru Ucraina a declarat că Rusia și Ucraina au înregistrat împreună peste 2 milioane de victime, între morți și răniți, de la începutul războiului. Nici Rusia, nici Ucraina nu oferă estimări credibile ale pierderilor, Moscova susținând că cifrele prezentate de Occident și Kiev sunt exagerate, iar Kievul afirmând că Moscova amplifică pierderile ucrainene.
Propunerile SUA au stârnit îngrijorare
Luna trecută a fost divulgată o serie de 28 de propuneri preliminare de pace ale SUA, care i-au alarmat pe oficialii ucraineni și europeni. Ei au susținut că documentul răspunde unor solicitări esențiale ale Moscovei, precum limitarea rolului NATO, menținerea controlului rus asupra unei cincimi din Ucraina și impunerea unor restricții pentru armata ucraineană.
Conform propunerilor inițiale ale SUA, centrala nucleară de la Zaporojie, ale cărei reactoare sunt acum oprite, ar urma să fie repornită sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Energia produsă ar fi împărțită în mod egal între Rusia și Ucraina.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, că a purtat o discuție telefonică lungă și „substanțială” cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și cu Jared Kushner, ginerele lui Trump.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.