Hurezeanu îl contrazice pe J.D. Vance cu privire la sumele pentru promovarea online a lui Georgescu
- Antonia Hendrik
- 22 februarie 2025, 15:59
Emil Hurezeanu Sursa: Inquam Photos / Virgil SimonescuEmil Hurezeanu a făcut câteva comentarii referitoare la criticile formulate de J.D. Vance, vicepreședintele SUA, acesta afirmând că au fost observate „reclame digitale în valoare de 100.000 de dolari din partea unei țări străine”. Ministrul de Externe îl contrazice și spune că a fost vorba de o sumă mult mai mare.
Emil Hurezeanu, despre criticile vicepreşedintelui SUA
Emil Hurezeanu a oferit o serie de clarificări la emisiunea „Insider Politic” cu privire la discuțiile apărute pe scena politică internațională în legătură cu decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România.
Ministrul de Externe a menționat că mai multe personalități politice internaționale au ridicat întrebări referitoare la această situație. De asemenea, Emil Hurezeanu a comentat și criticile formulate de J.D. Vance, vicepreședintele SUA, care a afirmat că în România au fost observate „reclame digitale de 100.000 de dolari din partea unei țări străine”.
„N-au fost sute de mii de dolari, cum a invocat vicepreşedintele Vance, au fost zeci de milioane. Au fost apoi formule de navigare sub radar, care au explodat”, a explicat Emil Hurezeanu.
Ministrul de Externe: Alegerile nu s-au anulat în urma unor dovezi discutabile
Emil Hurezeanu a fost întrebat din nou ce argumente prezintă în fața oficialilor străini cu privire la anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
„În primul rând, că nu s-au anulat în urma unor dovezi discutabile ale serviciilor secrete, ci în urma unei decizii, a unei curţi judiciare, a unei instanţe, care este cea mai înaltă instanţă. Că aceste alegeri se anulează greu, că democraţia trebuie lăsată, are un câmp liber de funcţionare, de exprimare”, a mai declarat ministrul de Externe.
Cu privire la argumente și dovezi a explicat: „Știm bine asta şi noi, dar că sunt fracturi şi atunci au existat argumente. Şi argumentele au fost comunicate, poate nu îndeajuns şi opiniei publice din ţară, dar au fost suficiente argumente. N-au fost sute de mii de dolari, cum a invocat vicepreşedintele Vance. Au fost zeci de milioane”.
Emil Hurezeanum despre conturile false de pe social media
Ministrul de Externe a mai subliniat, de asemenea, că toate aceste lucruri sunt cunoscute de către toți partenerii noștri, iar Preşedintele Macron a făcut o afirmaţie suplimentară despre modul cum au fost manipulate alegerile de la noi.
„Au fost formule de navigare sub radar, care au explodat. Şi când e vorba de conturi false, şi când e vorba de conturi manipulate, reactivate, venind în mod evident din state terţe.
Deci lucrurile sunt cunoscute de toţi partenerii noştri din NATO, îi menţionez aici şi pe americanii, reprezentanţii instituţionali ai administraţiei Biden, şi serviciile franceze, şi germane, şi administraţiile propriu-zise, şi preşedinţi.
Preşedintele Macron a făcut o afirmaţie suplimentară, vorbind despre felul cum au fost manipulate alegerile în România”, a mai explicat Emil Hurezeanu, a mai spus la emisiunea „Insider politic”, Prima TV.

