Elina Svitolina, victorie categorică împotriva lui Coco Gauff. Calificare istorică în semifinalele Australian Open

Elina Svitolina, victorie categorică împotriva lui Coco Gauff. Calificare istorică în semifinalele Australian OpenSursă foto: X.com

Elina Svitolina a obținut pentru prima dată în carieră un loc în semifinalele Australian Open, impunându-se clar în fața lui Coco Gauff, scor 6-1, 6-2, după doar 59 de minute de joc.

Elina Svitolina, joc istoric la Australian Open

Meciul a început echilibrat, dar după primele trei break-uri, Svitolina a preluat inițiativa și s-a distanțat rapid pe tabelă. Gauff nu a reușit să-și valorifice serviciul, iar setul întâi a fost adjudecat de ucraineancă după 29 de minute. La 31 de ani, sub privirea soțului ei, Gael Monfils, Svitolina a învins-o pe Coco Gauff, cap de serie numărul 3, cu scorul 6-1, 6-2.

Setul secund a continuat în același ritm, cu Svitolina profitând de greșelile adversarei. Gauff a câștigat abia la jumătatea setului primul game pe propriul serviciu, însă nu a reușit să revină, iar Svitolina a încheiat setul.

A doua victorie împotriva lui Covo Gauff

Aceasta a fost a doua victorie a Elinei Svitolina împotriva lui Coco Gauff, prima reușită având loc la Australian Open 2021. De atunci, Gauff s-a impus de două ori, la Auckland și US Open.

Australian Open

Australian Open. Sursa foto: Facebook/AUstralian Open

Svitolina, care a mai ajuns în sferturile de finală la Australian Open în 2018, 2019 și 2025, s-a calificat pentru prima dată în semifinalele de la Melbourne. În următoarea rundă, ea o va întâlni pe Aryna Sabalenka, care conduce cu 5-1 în duelurile directe și este dublă câștigătoare la Australian Open, fiind și finalistă anul trecut.

Svitolina se pregătește pentru semifinala cu Sabalenka sub temperaturi extreme

Elina Svitolina va lupta pentru un loc în finala Australian Open împotriva numărului 1 mondial, Aryna Sabalenka, care a învins-o pe Iva Jovic cu 6-3, 6-0.

Indicele pentru protocolul „căldură extremă” a atins maximum marți la Melbourne, dar nu a afectat programarea sferturilor de finală. Meciurile se vor disputa sub acoperișul Rod Laver Arena, în timp ce temperatura ar putea urca până la 45 de grade Celsius.