Elicopter SMURD pentru o adolescentă care s-a urcat pe un tren să facă poze. Are arsuri grave la mâini și la picioare
- Ionel Sclavone
- 8 august 2021, 15:15
O adolescentă în vârstă de 15 ani a suferit arsuri grave după ce a urcat pe un tren marfar garat în stația CFR din Roman. Ea a fost însoțită de alte două adolescente care au scăpat, ca prin minune.
Medicii Spitalului Municipal de Urgenţă Roman au solicitat elicopterul SMURD pentru o adolescentă în vârstă de 15 ani. Aceasta a suferit arsuri grave după ce, duminică, s-a urcat pe un tren marfar garat în staţia CFR Roman.
„Spitalul Municipal Roman a solicitat un elicopter SMURD pentru a transporta victima (...) accidentului din Gara Roman, la un spital din judeţul Iaşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Adolescenta de 15 ani prezenta arsuri la membrele drepte – respective la mână și la picior.
Incidentul din Gara Roman
Astfel, incidentul s-a petrecut în prima parte a zilei de duminică. Pe lângă adolescenta care a fost rănită, pe trenul marfar au mai urcat două fete. Una dintre acestea, în vârstă de 14 ani s-a ales cu arsuri pe haine, în vreme ce a treia a scăpat nevătămată. Cele trei adolescente s-au urcat pe trenul de marfă pentru a-și face poze, iar în momentul în care una dintre ele a ridicat telefonul, s-a facut un arc electric.
Pompierii au fost solicitați prin numărul de urgență 112 să intervină pentru salvarea celor trei adolescente, în Gara Roman. La locul acciecntului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, dar și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
„Până la sosirea forţelor de intervenţie, adolescentele au fost degajate de pe trenul de marfă pe care se aflau. Toate cele trei persoane sunt asistate de către echipajele medicale aflate la faţa locului, două dintre acestea prezentând arsuri. Cele trei fete sunt conştiente şi cooperante. O adolescentă de 15 ani prezintă arsuri la membrele drepte (superior şi inferior), fiind asistată de către echipajul SAJ, o adolescentă de 14 ani prezintă arsuri pe haine, iar a treia persoană de 13 ani nu prezintă arsuri sau alte efecte”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Poliţiştii de la Biroul de Transporturi Feroviare au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări în acest caz.