Economia SUA se redresează, dar sub nivelul așteptărilor. Cât va mai dura revenirea tigrului economic global

Economia SUA se redresează, dar sub nivelul așteptărilor. Cât va mai dura revenirea tigrului economic global

Redresarea economiei americane a continuat într-un ritm modest în primele săptămâni din 2021, arată un raport al Rezerva Federală a SUA (Fed).

Economia SUA se redresează, dar sub nivelul așteptărilor! Optimismul oamenilor de afaceri privind evoluţia din următoarele luni şi cererea pentru locuinţe sunt robuste, însă pe piaţa forţei de muncă se constată doar o îmbunătăţire lentă, se arată în studiul "Cartea bej", publicat miercuri de Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres. Studiul analizează informaţiile colectate de cele 12 districte regionale ale Fed până la 22 februarie. Îmbunătăţirea perspectivelor economice, pe fondul extinderii programului de vaccinare şi al pachetului de sprijin adoptat recent, a determinat speculaţii. Ele spun că Rezerva Federală ar putea fi forţată să-şi retragă mai repede decât se estima măsurile de sprijinire a economiei. În ultimele zile, oficialii Fed au respins această idee. S-a invocat lista lungă de probleme cu care încă se confruntă economia. Este vorba în special de nivelul ridicat al ratei şomajului și de inflaţie.

Economia SUA se redresează, dar sub nivelul așteptărilor! Accelerarea vaccinării a îmbunătăţit perspectivele economice

Avansul economiei SUA a fost modest în primele două luni din 2021. Totuși, încrederea oamenilor de afaceri este în creştere, după ce accelerarea vaccinării a ameliorat perspectivele economice, arată studiul Fed. "Cele mai multe districte au raportat o creştere lentă a nivelului angajărilor în primele săptămâni din 2021. Cei intervievaţi se aşteaptă la o îmbunătăţire modestă a pieţei forţei de muncă în viitorul apropiat. Creşterea salariilor din multe districte ar urma să persiste în următoarele luni", apreciază Fed.

Viitoarea ședinţă de politică monetară a Fed survine într-un moment în care creşte optimismul că în 2022 riscurile provocate de pandemie se vor diminua. Se prognozează că economia va înregistra o creştere robustă. Analiştii anticipează că FOMC - Comitetul Federal pentru Pieţe Deschise - va menţine dobânda de politică monetară în intervalul 0%-0,25%.

Președinte Fed: "Redresarea economiei americane va mai dura o anumită perioadă de timp"

Rezerva Federală a SUA achiziţionează în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minimum 120 de miliarde de dolari, pentru a sprijini pieţele financiare. Este o strategie care "atenuează semnificativ condiţiile financiare şi furnizează sprijin substanţial economiei", a declarat luna trecută preşedintele Fed, Jerome Powell. Acesta a conchis că redresarea economiei americane rămâne "inegală şi departe de a fi completă".

Potrivit oficialului, va mai dura "o anumită perioadă de timp" înainte ca Fed să ia în considerare schimbarea politicilor adoptate în scopul redresării țării. Fed s-a angajat să folosească şi alte instrumente şi programe pentru a accelera revenirea pieţei forţei de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News