Durata unei zile pe Uranus, măsurată din nou. Ce au descoperit cercetătorii

Durata unei zile pe Uranus, măsurată din nou. Ce au descoperit cercetătoriiUranus. Sursa foto: James Webb Space Telescope

Unul dintre misterele planetei Uranus a fost elucidat. Conform celor mai precise măsurători efectuate până în prezent asupra vitezei de rotație a planetei, o zi completă pe Uranus durează 17 ore, 14 minute și 52 de secunde. Aceasta este cu 28 de secunde mai mult decât se estima anterior, pe baza datelor obținute de sonda Voyager 2 în timpul survolului său din 1986.

Uranus și Neptun, cele mai îndepărtate planete din Sistemul Solar

Deși poate părea o diferență minoră, această descoperire are o importanță semnificativă.

„Măsurătoarea noastră nu doar că oferă un reper esențial pentru comunitatea științifică, dar rezolvă și o problemă veche: sistemele de coordonate bazate pe perioade de rotație depășite deveneau rapid inexacte, făcând imposibilă localizarea polilor magnetici ai planetei Uranus în timp”, a afirmat astrofizicianul Laurent Lamy, angajat al Observatorului din Paris.

Uranus și Neptun sunt cele mai îndepărtate planete din Sistemul Solar, situate la distanțe semnificative de Soare. Uranus orbitează la o distanță de două ori mai mare decât Saturn, în timp ce Neptun se află la peste trei ori distanța lui Saturn față de Soare.

Atsfel, din cazua distanței, Uranus și Neptun apar ca fiind mici și sunt greu de observat. Misiunile spațiale care s-au apropiat de aceste planete sunt foarte rare, doar Voyager 2 a trecut pe lângă ele, cu câteva decenii în urmă.

Identificarea polilor magnetici ai Uranusului

Pentru a corecta această situație, Lamy și echipa sa au studiat datele obținute de Telescopul Spațial Hubble între 2011 și 2022. În acest interval, telescopul a monitorizat în mod constant aurorele ultraviolete ale planetei, fenomene asemănătoare cu aurorele de pe Pământ, care sunt generate de interacțiunea particulelor din vântul solar cu magnetosfera planetei.

Prin observarea acestor aurore, cercetătorii au reușit să identifice polii magnetici ai planetei și să stabilească cu precizie durata unei zile pe Uranus.

Conform specialiștilor, aceasta reprezintă cea mai precisă măsurătoare efectuată vreodată pentru o planetă gigantică din Sistemul Solar, fiind chiar mai exactă decât cele realizate pentru rotația planetei Jupiter. Metoda utilizată poate fi aplicată și altor planete gigantice, permițând obținerea unor date mai precise despre rotația lor internă.

„Cu acest nou sistem de coordonate, putem compara observații ale aurorelor de pe Uranus realizate în ultimii aproape 40 de ani și, de asemenea, ne putem pregăti pentru viitoarea misiune spre Uranus”, a spus Lamy, potrivit Sciencealert.com.

Ne puteți urmări și pe Google News