Două fetițe, în vârstă de patru și cinci ani, au dispărut din curtea casei din Târnăveni. Semnalmentele celor două minore
- Raluca Dan
- 29 martie 2026, 21:55
Forgaci Melisa-Ariana și Buta Rebeca-Alexandra. Sursa foto: Facebook/INFO REGHINO operațiune amplă de căutare a fost declanșată duminică, în județul Mureș, după dispariția a două fetițe. Copilele, în vârstă de patru și cinci ani, au plecat din curtea unei case din Târnăveni în jurul orei 14.00, şi nimeni nu ştie unde sunt, potrivit IPJ Mureș.
Sesizarea a fost făcută duminică după-amiază
Potrivit IPJ Mureș, duminică, polițiștii au fost sesizați că, în jurul orei 14.00, două fete, Buta Rebeca-Alexandra, în vârstă de 5 ani, și Forgaci Melisa-Ariana, de 4 ani, au plecat din curtea locuinței din municipiul Târnăveni fără a mai reveni.
„La data de 29 martie 2026, în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 14.00, minorele BUTA REBECA-ALEXANDRA, de 5 ani şi FORGACI MELISA-ARIANA, de 4 ani, au plecat din curtea adresei de domiciliu, aflat în municipiul Târnăveni, fără a mai reveni”, a anunțat sursa menționată anterior.

Poliție. Sursa foto: Pixabay
Semnalmentele fetelor care au dispărut în Târnăveni
Minora Buta Rebeca-Alexandra, în vârstă de 5 ani, are o înălțime de aproximativ 87 de centimetri, părul negru, creț, prins în coadă. La momentul plecării, purta o rochiță albă în partea superioară și roșie în partea inferioară, o pereche de ștrampi albi și șlapi roz.
Minora Forgaci Melisa-Ariana, în vârstă de 4 ani, are aproximativ 65 de centimetri înălțime și părul negru, prins în două codițe. Avea asupra sa o suzetă roz cu alb. La momentul plecării, era îmbrăcată cu o bluză roșie, colanți roz deschis și șlapi albaștri.
Au fost mobilizate efective suplimentare pentru căutarea fetelor
Sursa citată a anunțat că, pentru căutarea fetelor, au fost mobilizate efective suplimentare ale Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
De asemenea, intervin pompieri de la ISU, jandarmi și echipe Salvamont, iar în operațiuni sunt folosiți câini de urmă și voluntari din comunitatea locală.