Domnu’ Dragnea, aveți un foc?

Domnu’ Dragnea, aveți un foc?

Nu cred că mai e mult și va trebui să introducem ceva legislație care să permită votul după răzgândire.

 Vine omul și votează, cu ștampila, cu cartela sau cu bila și apoi are o pauză. Fumează o țigară în ploaie sau roade o rădăcină de ghimbir într-un spațiu închis, dă cu banul, întreabă un prieten și votează din nou. Cel care votează de două ori la rând la fel poate primi un premiu, un Mickey Mouse de pluș, un ficus ascuns în ou de ciocolată sau un pirat cu sabie detașabilă. Cei care după primul vot se răzgândesc și a doua oară votează taman pe dos trebuie să strige în Piața Mare „Sunt un prost!”

Nu cred că există în lumea asta vreun Parlament, sfat al bătrânilor sau comitet de bloc în care, după aproape fiecare vot, membrii să dea cu basca de pământ și să spună „Am fost un dobitoc!” După care să umble pe la televiziuni și să se plângă că au fost victimele unui șantaj, ale unei negocieri sau, pur și simplu, au fost mințiți.

Cel mai recent caz este al lui Liviu Dragnea care, la săptămâni bune după ce a susținut Legea care interzice fumatul în spațiile publice, și-a dat seama că e prea restrictivă și că nu se poate aplica. Atunci când legea a fost votată am crezut că mai are puțin și le sare-n brațe celor două inițiatoare ale ei sau că dă fuga la închisoare, unde e soțul uneia dintre ele, și duce un pachet voluminos.

Apoi a citit ce a votat și ce i-a îndemnat și pe alții să voteze sau poate doar l-a scos de guler vreun chelner care l-a văzut fumând în bufetul Parlamentului. A avut o revelație și a rostit: „Interzicerea e restrictivă!”

Dincolo de glumele pe care le stârnește, simplul gest de a cere schimbarea unei legi pe care a-i susținut-o, gestul lui Dragnea – pe care, fie vorba între noi, îl susțin, actul normativ trebuie amendat – revenirea asupra legilor deja votate, a devenit o modă în Legislativ. O modă periculoasă.

Primii au fost liberalii care, după ce au votat prima formulă a Codului Fiscal și după ce președintele le-a dat cu el în cap, au strigat că au fost mințiți și că au votat vrăjiți de vorbele ministrului Eugen Orlando Teodorovici. Ca și cum au trimis în comisiile parlamentare numai dansatoare din cluburile unde credeam că se consumă integral credibilitatea fostului ministru al Finanțelor.

A urmat Legea Electorală, adoptată cu mare tamtam, promulgată și publicată în Monitorul Oficial. Așa bucurie a fost la adoptarea ei că până și Iohannis a lăsat îngrijorarea deoparte și a salutat momentul. După care...

Cu nonșalanță, liberalii au recunoscut că au negociat cu socialdemocrații alegerile într-un singur tur. Acum se dau cu fruntea de masa diverselor autorități, sperând că se va găsi cineva să schimbe ce au stricat. Și Dragnea e recidivist la a reveni asupra unei legi, fiind de ajuns să ne amintim câte schimbări a adus legii cu defăimarea. Prima versiune a prezentat- o atât de convins că am crezut că-și dă foc în piață dacă nu trece inițiativa. Apoi a cârpit-o. A tăiat- o. În fine, a făcut-o uitată, după ce a strigat la urnele închise că e furat la vot.

Două concluzii am. Prima e că e bine că parlamentarii nu s-au făcut chirurgi. Era greu să-i pui unuia rinichiul la loc, cerându-i scuze că nu ai observat că are apendicită. A doua e că, privind retrospectiv la actele pe care regretă că le-au votat, nu poți să nu le dai dreptate: chiar au votat prostește legi greșite!

P.S. Din păcate, cine să-i vadă pe răzgânditorii care ne procopsesc cu legi pe care noi trebuie să le respectăm? Cetățenii trec și ei prin criza regretului votului de la ultimele alegeri.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor