Doi frați de 12 și 14 ani au murit înecați în acumularea Tăcuta, Vaslui, după ce gheața s-a rupt sub ei

Doi frați de 12 și 14 ani au murit înecați în acumularea Tăcuta, Vaslui, după ce gheața s-a rupt sub eiSursa foto: Facebook

Doi frați, de 12 și 14 ani, și-au pierdut viața, sămbătă seara, după ce au încercat să traverseze acumularea Tăcuta, din județul Vaslui . Gheața pe care se aflau s-a rupt sub greutatea lor, iar cei doi minori au căzut în apă și s-au înecat. Copiii făceau parte dintr-un grup de colindători și au fost dați dispăruți de părinții lor în jurul orei 15.15, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Doi copii s-au înecat in acumularea Tăcuta, județul Vaslui

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a anunţat, sâmbătă seară, că sunt căutați doi copii cu vârste de 12 şi 14 ani care s-au înecat în acumularea Tăcuta, din localitatea Protopopeşti, comuna Tăcuta. Autorităţile au intervenit imediat.

La faţa locului au acţionat Detaşamentul Vaslui cu Autospeciala de căutare-salvare L200, o barcă pneumatică, TIM şi EPA, precum şi zece militari. Operaţiunea de salvare a fost desfăşurată sub coordonarea echipajelor de urgenţă.

Copiii dispăruți făceau parte dintr-un grup de colindători

Autorităţile locale au declarat că cei doi copii, de 12 şi 13 ani, făceau parte dintr-un grup de colindători care au traversat acumularea Tăcuta pe gheaţă. Aceasta s-a rupt sub greutatea lor, iar copiii au căzut în apă.

Poliția

Poliția. Sursă foto: Facebook

Apelul la 112 a fost efectuat la ora 17:35, iar echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui s-au deplasat imediat la faţa locului. Operaţiunea a implicat autospeciale, barcă pneumatică şi militari pentru căutarea şi salvarea celor doi minori.

Cei doi copii erau frați

Căutați de autoritățile vasluiene, părinții celor doi copii au declarat că nu i-au mai văzut pe cei doi minori de la ora 15:15. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile din județul Vaslui, cei doi minori, un băiat de 12 ani şi o fată de 14 ani, erau frați.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui  a transmis că ambii copii au fost scoși din lacul de acumularem însă, din păcăte, cei doi nu au mai putut fi salvați.

Ne puteți urmări și pe Google News