Dieta celebrităților! Riscurile și beneficiile regimului alimentar Paleo
- Emma Cristescu
- 25 aprilie 2022, 10:15
Celebritățile din toată lumea se mențin tinere și cu un corp de invidiat cu ajutorul dietei Paleo. Acest regim alimentar este un real miracol pentru sănătate și are foarte multe beneficii. Nu este vorba despre interdicții și înfometare.
Dieta Paleo este ușor de respectat și este recomandată de multe celebrități sau specialiști. Este vorba de regimul alimentar al oamenilor din paleolitic și se bazează pe creșterea consumului de carne, nuci, fructe sau legume proaspete. Cerealele și alimentele procesate sunt interzise.
Specialiștii nu au găsit o explicație pentru beneficiile ei, dar rezultatele s-au văzut la majoritatea persoanelor care au încercat-o. Medicii spun că pacienții cu osteoporoză nu au voie să apeleze la această dietă. Experții au descoperit și dezavantaje. Au depistat legătura dintre consumul de carne roșie și cancerul de intestin, ceea ce nu se potrivește cu unul dintre principiile de bază ale dietei paleo.
Dieta paleo provine de la oamenii care au trăit acum 2,5 milioane-10.000 de ani. Este o dietă bogată în carne slabă, pește, fructe și legume, în conformitate cu dieta vânătorilor-culegători din paleolitic. Un studiu al Asociației Internaționale pentru Studiul Obezității a descoperit că regimul ajută la sănătatea cardiovasculară și metabolică excelentă.
Dieta din epoca paleolitică
Persoanele din ziua de azi nu se mai regăsesc în viața oamenilor din epoca paleolitică. Multe femei sau bărbați au ajuns să aibă un stil sedentar, iar fast-foodul este la mare căutare.
Paleo se bazează pe construirea meselor în jurul unei surse de proteine, nu pe alimente și cereale bogate în amidon, cum ar fi ovăzul sau cartofii. Chipsurile și dulciurile se înlocuiesc cu semințe, nuci sau fructe de pădure. Dr. Nirusa Kumaran, director medical și fondator al Clinicii Elemental Health, a declarat că oamenii care vor să încerce această dietă trebuie să renunțe definitiv la alimentele procesate.
"Dieta paleo, cunoscută și sub numele de "dieta omului cavernelor", se concentrează pe consumul de carne slabă hrănită cu iarbă, pește, fructe și legume", spune ea. "Acest lucru înseamnă că ar trebui să eliminați alimentele procesate și majoritatea produselor lactate și, în schimb, să consumați o dietă bogată în nuci, semințe, fructe, carne slabă - cum ar fi carnea de miel și de pui - și pește cu conținut de omega 3, cum ar fi somonul și macroul."
Kumaran a mai dezvăluit care sunt alimentele nepotrivite în dieta paleo:"Dieta restricționează în mod obișnuit cerealele, leguminoasele, zahărul, sarea și alimentele procesate, inclusiv alcoolul, pastele, pâinea, cartofii, fasolea și brânza", potrivit livescience.com