Dezvăluiri despre Bill Gates și Elon Musk. Cum i-a ajutat Steve Jobs să devină miliardari

Dezvăluiri despre Bill Gates și Elon Musk. Cum i-a ajutat Steve Jobs să devină miliardari Sursă: Frédéric Legrand | Dreamstime.com

Elon Musk și Bill Gates și Steve Jobs au un lucru în comun, lipsa empatiei. Pentru ei sunt mai importante afacerile decât oamenii și nu se apropie de angajații lor.

Elon Musk și Bill Gates au o trăsătură de caracter comună, care a marcat și personalitatea lui Steve Jobs și care i-a ajutat să devină bogați. Walter Isaacon, care a scris biografia lui Jobs, și care acum lucrează la una despre Musk, a declarat că cei doi nu au empatie și că sunt reci cu angajații lor.

„Este vorba despre acea abilitate de a nu fi la fel de implicat emoțional și empatic. Este ceva ce a avut Steve Jobs, este ceva ce și Bill Gates are. Este ceva ce mulți dintre acești oameni au, pentru că ei nu caută să câștige afecțiunea de la persoana pe care o au în față. Ei vor doar să trimită rachete pe Marte”, a spus Isaacson.

Musk a fost descris în trecut de unii dintre angajați de la Tesla ca fiind un manager exigent, care nu se sfiește să-și exprime nemulțumirea atunci când oamenii fac greșeli. El nu este un șef cu care să lucrezi ușor și este bine să îl eviți. Pe de altă parte, Musk s-a confruntat cu critici despre condițiile de lucru de la Tesla, despre care angajații spuneau că nu erau bune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nici salariații Apple nu erau încâtați de Jobs. Se pare că acesta era extrem de direct. În 2019, fostul director executiv al Apple, Guy Kawasaki, a spus că Jobs „cerea excelență” de la angajații săi. „Trebuia să dovedești că ești foarte bun în fiecare zi, altfel Jobs te înlătura”, a spus Kawasaki.

Bill Gates Steve Jobs

Asemănarea dintre Musk și Jobs

Isaacson a spus că vede o asemănare puternică între Musk și Jobs: „Musk este foarte asemănător cu Jobs prin faptul că este extraordinar de deschis. Acea transparență face parte din geniul lui”. La rândul lui, Bill Gates a recunoscut că în prima perioadă când a condus Microsoft, „cu siguranță nu a fost plăcut de oameni”. Într-un interviu din 2020, Bill Gates a povestit că el, ca și prietenul lui, Steve Jobs, nu suportă să piardă.

„Acesta e gândirea lui Musk: Dacă stau în fața unor oameni care au greșit și dacă încep să simt empatie [pentru ei] în loc să-i îndepărtez, atunci aceasta este o empatie greșită. Empatia mea trebuie să fie cu acțiunea de a ajunge pe Marte, nu cu persoana din fața mea”, a spus Isaacson la CNBC.