Descoperire despre cocaină. Tot ce se știa despre acest drog se schimbă

Descoperire despre cocaină. Tot ce se știa despre acest drog se schimbă Frunza de coca. Sursa foto: Dreamstime.com

Cocaina, un drog despre care apar informații necunoscute până acum. Este vorba, mai exact, despre o nouă descoperire ce ține de istorie. Din câte se pare, europenii mestecau frunze de coca, planta din care se produce cocaina, cu 200 de ani mai devreme decât se știa până acum.

Planta a ajuns, conform noilor informații, în Europa, din Lumea Nouă, în secolul al XVII-lea. Cercetătorii au descoperit rămășițele de cocaină la două persoane îngropate într-o criptă care a servit drept loc de înmormântare la Ospedale Maggiore. Este vorba despre un fost spital din Milano, care găzduia persoanele sărace, potrivit studiului.

Cocaină în Europa, mult mai devreme decât se știa până acum

În criptă au fost îngropate, cu aproximație, 10.000 de persoane, în ani 1600. Iar cercetătorii au studiat țesutul cerebral a nouă indivizi. Ei au efectuat o analiză toxicologică a țesutului cu un spectrometru de masă, care identifică compoziția chimică a unei probe. Se realizează prin măsurarea masei moleculelor individuale.

Creier

Creier. Sursa foto: Pixabay.com

Analiza a relevat trei molecule cheie - cocaina, higrina si benzoilecgonina - în țesutul creierului a două persoane. Prezența hygrinei indică faptul că, cocaina din țesuturile lor provine din consumul de frunze de coca.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cocaina este extrasă din frunzele plantei de coca (Erythroxylum coca), un arbore originar din America de Sud. Când exploratorul italian Amerigo Vespucci a sosit în ceea ce este acum Venezuela, în 1499, el a observat că indigenii mestecau frunze de coca cu lămâie și consumau cojile prăjite.

Incașii puneau mare preț pe planta de coca

Mai târziu, spaniolii care au ajuns în această parte a lumii au observat că Imperiul Incaș controla culturile de plante de coca și le folosea în scopuri religioase, recreative și medicale.

„Incașii considerau că este o plantă miraculoasă și magică, care avea puterea de a înlătura foamea și setea, producea efecte exaltante, putea fi folosită ca medicament. Ca antiseptic și analgezic, pentru a ajuta la digestie, pentru a vindeca astmul, durerile de stomac, durerile toracice și rănile, reduc sângerările nazale și vărsăturile. În plus, oferea și un sentiment recreatiz”, au scris cercetătorii în studiu, conform livescience.com.

 

Revista presei