Deputat PNL anchetat de DNA. Comisia Juridică a aprobat cererea de percheziție informatică

Deputat PNL anchetat de DNA. Comisia Juridică a aprobat cererea de percheziție informaticăSursa: EVZ

Deputatul PNL Adrian Miuțescu nu scapă de ancheta penală care îl vizează și nici de percheziția informatică. Comisia juridică a dat aviz favorabil procurorilor DNA care îl anchetează parlamentar.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil cererii DNA de încuviinţare a efectuării unei percheziţii informatice în cazul deputatul Gheorghe Adrian Miuţescu. acesta este suspect într-o anchetă penală derulată de procurorii DNA

Adrian Miuțescu, deputat și preşedintele PNL Argeş, este vizat de o anchetă a DNA pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

„Cu unanimitate de voturi, Comisia juridică a hotărât să dea un raport favorabil cererii de încuviinţare a percheziţiei informatice în ceea ce-l priveşte pe domnul deputat. Noi nu suntem organ de urmărire penală, trebuie să-şi spună cuvântul justiţia şi nu noi, în calitate de Comisie juridică”, a declarat Laura Vicol, preşedintele comisiei.

Raportul Comisiei juridice urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care va decide prin vot ce se va întâmpla mai departe.

sursa: Arhiva EVZ

DNA a solicitat încuviințarea unei percheziții informatice

Pe 24 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru efectuarea unei percheziţii informatice în dosarul în care este vizat deputatul PNL Gheorghe Adrian Miuţescu. Acesta este suspect de săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

„Procurorul-şef al DNA a transmis procurorului general al PICCJ referatul şi dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Piteşti, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor (...) încuviinţarea percheziţiei informatice", anunța la vremea respectivă DNA, într-un comunicat de presă.

sursa foto. Facebook

Deputatul PNL a încercat să-și promoveze apropiații în funcții publice

Pe 12 noiembrie, DNA Piteşti a anunţat că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie.  El este acuzat de procurori că ar fi intervenit pe lângă mai multe persoane cu putere de decizie, între care și ministrul Educației Sorin Câmpeanu, pentru a-și promova în funcții diverși apropiați.

În același dosar, alături de Adrian Miuțescu mai sunt urmăriți penal și Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești, președintele organizației municipale a PNL, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale, și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.