De la insulte la amenințări cu moartea: Medvedev ridică tonul împotriva Kievului
- Emma Cristescu
- 30 decembrie 2025, 21:27
Medvedev și Putin. Sursa foto: Dreamstime.com
Fostul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev a publicat un mesaj extrem de agresiv la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a făcut amenințări explicite, comparații macabre și a folosit limbaj care depășește chiar și tonul provocator cu care Medvedev s-a remarcat în ultimii ani.
Medvedev, noi acuzații la adresa lui Zelenski
Actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev a criticat discursul de Crăciun al lui Volodimir Zelenski. În discurs, el a vorbit despre speranța dispariției celui care a declanșat războiul. Deși președintele ucrainean nu a rostit niciun nume, mesajul a fost interpretat la Moscova ca o aluzie directă la Vladimir Putin.

Sursă foto: Captură de ecran
În acest context, Medvedev a lansat acuzații grave, susținând că Zelenski nu și-ar dori doar moartea unui lider, ci ar viza întreaga Rusie. „Tuturor le este clar că el doreşte moartea nu doar ‘unei singure persoane’, ci nouă, tuturor, şi ţării noastre”, a afirmat oficialul rus, fără a oferi dovezi concrete care să susțină aceste afirmații.
A făcut referiri la o posibilă moarte
Mesajul a escaladat rapid spre amenințări directe. Medvedev a făcut referiri la o posibilă moarte violentă a președintelui ucrainean, folosind imagini simbolice cu tentă funebră, despre care agențiile internaționale de presă notează că sunt rar întâlnite chiar și în propaganda rusă dură. El a evitat să-l numească explicit pe Zelenski, preferând un șir de insulte și calificative depreciative.

Volodimir Zelenski . Sursă foto: Facebook
Într-un alt pasaj care a atras atenția prin caracterul său șocant, fostul președinte al Rusiei a sugerat că, după moarte, trupul liderului ucrainean ar trebui expus într-un muzeu din Sankt Petersburg, într-o paralelă cu practicile din epoca țaristă. Comentariul a fost catalogat de DPA drept „o tiradă neobișnuit de dură, chiar și pentru standardele lui Medvedev”.
De la ce a pornit totul
Scandalul are loc pe fondul unor noi acuzații lansate de Moscova, potrivit cărora Ucraina ar fi încercat să atace cu drone una dintre reședințele lui Vladimir Putin din regiunea Novgorod. Kievul a respins ferm această versiune, iar mai multe investigații independente arată că nu există imagini, alerte locale sau dovezi publice care să confirme un astfel de atac.
Institutul pentru Studiul Războiului a transmis că afirmațiile Rusiei nu sunt susținute de date verificabile, iar presa rusă de opoziție a relatat că locuitorii din zonă nu au semnalat explozii sau zboruri de drone. În acest climat tensionat, analiștii consideră că discursul lui Medvedev ar putea avea rolul de a deturna atenția de la discuțiile diplomatice recente privind o eventuală soluție negociată a conflictului.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.