De ce îți crapă buzele în timpul iernii. Care sunt soluțiile pentru a evita disconfortul
- Dosofteea Lainici
- 13 noiembrie 2022, 21:58
Lunile de iarnă pot provoca probleme buzelor tale. Buzele crăpate sunt pe cât de dureroase, pe atât de inestetice. De obicei, buzele uscate sunt un indiciu al deshidratării sau al expunerii la o temperatură scăzută.
Cu toate acestea, schimbarea anotimpurilor nu este singurul motiv pentru care te poți confrunta cu buze crăpate. Lisa Borg, specialist în piele și nutriționist la Pulse Light Clinc, spune că buzele uscate pot fi un semn al problemelor de sănătate. „Pielea ta s-ar putea usca atunci când este alergică la anumite medicamente”, spune Lisa. De asemenea, infecțiile cu drojdie, inclusiv aftele bucale, pot provoca crăparea buzelor.
Cauza buzelor crăpate și disconfortul care apare odată cu această problemă
Există și cauze mai grave ale buzelor uscate și crăpate, avertizează Lisa. „Mai multe boli autoimune, inclusiv sindromul Sjögren, pot provoca acea crăpare a buzelor”, spune ea. „La Sjögren, sistemul imunitar atacă glandele producătoare de fluide, provocând uscăciune”, adaugă ea.
O altă cauză mai gravă ar putea fi o afecțiune precanceroasă care este cauzată de expunerea la soare. „Cheilita actinică apare atunci când există leziuni ale celulelor epiteliale ale buzelor cauzate de expunerea prelungită la razele UV din lumina soarelui, în special UVB”, explică Lisa. „Expunerea la aceste raze poate crește și riscul de cancer de piele”.
Cel mai bun tratament în acest caz
Cel mai bun medicament pentru buzele uscate este consumul a cât mai multe lichide pe parcursul zilei. „Este bine să ai apă lângă pat”, adaugă ea. „Alimentele care stimulează producția de salivă includ merele, castraveții, roșiile, dovleceii, pepenele verde, lămâile și legumele fibroase precum morcovii și țelina. Unele ierburi și mirodenii, inclusiv cayenne, ghimbir și fenicul sunt utile.”
Lisa sugerează oamenilor să evite mesele pline cu alimente procesate sărate. „Mâncărurile sărate înlocuiesc mineralele care ar trebui să ajute la menținerea echilibrului fluidului în toate celulele”, adaugă ea, potrivit The Sun.