Daniel David anunță că de anul viitor România va avea o arhitectură academică modernă

Daniel David anunță că de anul viitor România va avea o arhitectură academică modernăSursă foto: Facebook

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că, din toamna anului viitor, România va implementa o arhitectură academică modernă, care va cuprinde universități, institute ale academiilor și instituții private, pregătite să adopte cele mai bune practici științifice internaționale, chiar într-un an marcat de crize interne și tensiuni internaționale.

Oameni de știință, prezenți la deschiderea evenimentului dedicat diasporei științifice românești

Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat, miercuri, că aproximativ 1.000 de oameni de știință din țară și din străinătate au participat, în Auditoriul Maximum UBB, la deschiderea evenimentului dedicat diasporei științifice românești. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, împreună cu Uniunea Universităților Clujene.

Inițiativa este promovată de Ministerul Educației și Cercetării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare și UEFISCDI, sub înaltul patronaj al Președintelui României. La organizare a contribuit și Academia Română, care s-a implicat în desfășurarea evenimentului.

Reorganizarea sistemului național de cercetare, prioritate pentru 2026, spune Daniel David

În discursul său, Daniel David, a subliniat experiența proprie în mediul academic din străinătate și din țară. El a explicat că mecanismele academice de calitate se implementează greu și temporar dacă nu există o arhitectură academică adecvată care să le susțină.

Deschiderea evenimentului dedicat diasporei ştiinţifice româneşti, organizat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Uniunea Universităţilor Clujene.

Sursă foto: Facebook

Ministrul a prezentat reorganizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare drept una dintre cele mai importante reforme recente. Etapa de evaluare a fost deja demarată, iar etapa de reașezare a arhitecturii va avea loc anul viitor, pentru ca din toamna lui 2026 să existe o arhitectură academică modernă.

Ministerul Educației invită diaspora științifică să participe la procesul de reformă academică

Ministerul Educației a precizat că noua arhitectură academică va include universități, institute ale academiilor, institute naționale și entități din mediul privat, cu misiuni clar definite și coordonate. Ministrul Daniel David a invitat diaspora științifică să se implice atât în etapa de evaluare, cât și în cea de dezvoltare a acestei reforme.

După deschiderea oficială, au luat cuvântul rectorii celor șase universități clujene, iar activitățile științifice vor continua până vineri, 7 noiembrie 2025, când sunt așteptate alte autorități și președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.