Manelistul Dani Mocanu și fratele său, la un pas de extrădare. Condamnarea din România va fi reanalizată. Update
- Bianca Ion
- 3 februarie 2026, 16:06
Dani Mocanu. Sursă foto: FacebookUpdate ora 17.45. Dani Mocanu și fratele său ar putea fi aduși în România, potrivit unor surse judiciare care susțin că decizia ar fi fost deja luată de Curtea de Apel din Napoli. Deși cei doi se află în continuare în arest la domiciliu, decizia luată pe 3 februarie de judecătorii italieni nu este una definitivă, aceasta putând fi contestată de frații Mocanu.
Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Mocanu, au obținut un prim pas favorabil în instanță, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, admiterea în principiu a unei căi extraordinare de atac formulate împotriva condamnărilor primite anul trecut. Cei doi au fost condamnați la patru, respectiv șapte ani de închisoare pentru tentativă la omor și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Dani Mocanu și fratele său, un prim câștig în instanță
Frații Mocanu au contestat prin recurs în casație decizia pronunțată pe 6 noiembrie 2025 de Curtea de Apel Brașov, demers la care au apelat și cele două victime din dosar. Prin această cale extraordinară de atac, inculpații încearcă să obțină anularea condamnărilor definitive, invocând nerespectarea unor norme procedurale. Recursul în casație a fost înregistrat la Înalta Curte pe 13 ianuarie 2026. Marți, instanța supremă a decis admiterea în principiu a cererilor formulate de Dani și Ionuț Mocanu, în timp ce solicitările victimelor au fost respinse.
„Admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel împotriva deciziei penale nr. 737/AP din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Sec?ia penală, în dosarul nr. 5712/109/2022. Trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 5. Stabileşte termen de judecată în şedinţă publică, la data de 17 martie 2026, cu citarea inculpaţilor Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel şi a părţilor civile”, se arată în minuta publicată de ICCJ.
În cazul recursului formulat de victime, judecătorii au apreciat că acesta este inadmisibil.
În prezent, Dani Mocanu și fratele său se află în arest la domiciliu în Italia, măsura fiind dispusă din 13 noiembrie, după ce au fost localizați de autorități în urma pronunțării condamnărilor definitive de către Curtea de Apel Brașov. Procedura de extrădare a celor doi este analizată de Curtea de Apel Napoli, instanță cunoscută pentru decizii favorabile unor fugari români celebri în dosare similare.
Faptele pentru care au fost condamnați frații Mocanu
Dani Mocanu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui conflict violent petrecut în august 2022 într-o benzinărie din municipiul Pitești. Incidentul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august, când un apel la 112 a semnalat o altercație între mai multe persoane. La sosirea polițiștilor, cei implicați părăsiseră deja locul.
Ancheta a stabilit că un bărbat a fost transportat la spital cu leziuni grave la nivelul capului, iar investigațiile ulterioare au arătat că acesta ar fi fost lovit cu o rangă de frații Mocanu.

ÎCCJ. Sursa foto: EVZ
Dosarele anterioare ale lui Dani Mocanu
Manelistul a mai fost implicat în mai multe cauze penale de-a lungul anilor. El a fost judecat într-un dosar de proxenetism și spălare de bani, în care a primit inițial o pedeapsă de șase ani și cinci luni de închisoare, însă a fost achitat în apel, ca urmare a prescrierii faptelor.
În vara anului 2022, Dani Mocanu a fost reținut într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase, după ce ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr într-un club din Târgu Mureș, incident filmat și distribuit ulterior pe TikTok.
Totodată, în 2021, acesta a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare într-un dosar privind incitarea la ură împotriva femeilor, pedeapsă transformată ulterior în amendă penală, în urma apelului. Instanța a dispus atunci și eliminarea de pe YouTube a videoclipului „Curwa” (Official Video) Hit 2019, precum și a materialelor conexe.
Dani Mocanu a mai intrat în atenția autorităților și după ce a apărut într-un videoclip alături de un leu rănit, situație în care Poliția Argeș a deschis un dosar penal pentru rele tratamente și cruzimi împotriva animalelor


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.