Cupa Mondială 2026: calificări. Ce șanse are România, după rezultatele Austriei și Bosniei

Cupa Mondială 2026: calificări. Ce șanse are România, după rezultatele Austriei și BosnieiNaționala României. Sursa foto: Instagram

Sâmbătă seara au avut loc două partide din grupa echipei naționale a României în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026. Confruntările Austria - Cipru și San Marino - Bosnia-Herțegovina au fost urmărite cu interes, întrucât scorurile înregistrate pot influența în mod direct parcursul tricolorilor în lupta pentru calificarea directă la CM.

Cupa Mondială 2026: calificări. Ce șanse are România, după rezultatele Austriei și Bosniei-Herțegovina

Naționala Austriei a obținut o victorie strânsă în fața Ciprului, sâmbătă seară, pe teren propriu, în partida din grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială 2026. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat din penalty de Sabitzer în minutul 54, aducând astfel a treia victorie din tot atâtea meciuri pentru Austria în această fază a competiției.

De asemenea, în aceeași grupă, Bosnia a înregistrat o victorie categorică, 6-0, în deplasare, contra echipei San Marino. În altă grupă, F, Irlanda a reușit să recupereze un deficit de două goluri în fața Ungariei, egalând în prelungiri, scor 2-2.

La Linz, în partida cu Cipru, jucătorul Tzionis, legitimat la UTA Arad, a fost titular în echipa oaspeților, în timp ce Kyriakou, de la Dinamo, a intrat pe parcursul jocului. Austria continuă să conducă clasamentul grupei H, consolidându-și poziția prin această victorie.

Clasamentul actual în Grupa H: preliminariile CM 2026

După primele etape disputate în Grupa H a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2026, clasamentul arată în felul următor, potrivit FIFA.

  • Bosnia-Herțegovina conduce cu 12 puncte obținute în 4 partide și un golaveraj pozitiv de +9,
  • Pe locul secund se află Austria, cu 9 puncte și un golaveraj de +6, însă aceasta a jucat cu un meci mai puțin,
  • România ocupă poziția a treia, acumulând 6 puncte după 4 partide cu un golaveraj de +4,
  • Cipru se situează pe locul patru, cu 3 puncte și un golaveraj negativ de -2,
  • San Marino încheie clasamentul fără puncte și cu un golaveraj foarte defavorabil de -17, după 5 meciuri disputate.

Cupa mondială 2026.

Cupa Mondială 2026: Bosnia a obținut o victorie clară la Serravalle

Bosnia a obținut o victorie clară la Serravalle, profitând de eliminarea timpurie a lui Golinucci, încă din minutul 16, care a lăsat echipa gazdă în inferioritate numerică. Cinci minute mai târziu, Tahirovic a deschis scorul, iar golurile au continuat să se adune în poarta lui Colombo.

În final, Bosnia s-a impus cu scorul de 6-0, cu reușite semnate de Dzeko, care a înscris de două ori în minutele 70 și 72, precum și de Bazdar (minutul 81), Alajbegovic (minutul 85) și Mujakic (minutul 90).

Într-un alt meci din grupa F, disputat la Dublin, Ungaria a avut un start puternic, conducând cu 2-0 după primele 15 minute, grație golurilor lui B. Varga (minutul 2) și Sallai (minutul 15).

Irlanda a redus diferența prin Evan Ferguson, care a marcat în minutul 49, însă Ungaria a rămas în zece oameni după eliminarea lui Roland Sallai, în minutul 52, ca urmare a unui fault asupra lui O’Shea. Gazdele au reușit să egaleze în minutul 93, prin golul lui Adam Idah, iar partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, marcând debutul ambelor echipe în grupa F, potrivit fifa.com.