Cum vrea Orban să obțină funcția dorită. Planul ascuns al PNL-ului
- Andrei Arvinte
- 14 decembrie 2020, 15:12
PNL nu dorește să cedeze șefia Camerei Deputaților în detrimentul alianței USR-Plus. Surse interne spun că liberalii au plan pentru a obține șefia Camerei Deputaților.
Jurnaliștii de la Antena3 conturează un nou scenariu în care PNL vrea să amâne cedarea funcției de șef al Camerei Deputaților.
Aceleași surse menționează că liberalii ar plănui ca până pe 21 decembrie, la investirea noului Guvern, să păstreze locul, iar apoi când parlamentarii vor depune jurământul, să declanșeze procedura de alegere a președintelui Camerei Deputaților.
Planul celor din PNL se bazează, de fapt, pe rezultatul obținut de USR la votul parlamentarilor. Ei vor ca USR să nu strângă jumătate plus unul din voturile totale, astfel încât să se ajungă la un al doilea tur în care doar candidații PSD și PNL vor rămâne în cursă.
Se mai conturează și alte scenarii privind negocierile, unul dintre acestea fiind ca PNL să cedeze Ministerul Justiției, un portofoliu la care țin foarte mult, în schimbul mai multor condiții. Una dintre aceste condiții ar fi ca PNL să pună secretarul de stat în acest minister.
Ce plan are USR PLUS?
Chiar dacă PNL ar plănui să scape de USR în acest fel, cei din urmă au mare nevoie de liberali pentru a se putea impune în viitorul Guvern.
Sunt posibile mai multe lini ne negocieri, întrucât USR ar putea renunța chiar și la propunerea lui Dacian Cioloș în funcția de premier pentru a obține șefia Camerei Deputaților.
Dacă Dan Barna va primi funcția de președinte al Camerei Deputaților, cei de la USR sunt dispuși să renunțe la propunerea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier. Cam așa sună planul celor de la USR PLUS înainte de consultările cu Iohannis.
Chiar dacă sunt dispuși să facă aceste „schimburi”, șefii partidului au declarat că nu este cazul să se facă o confuzie. Mai exact, USR nu vrea să fie perceput ca un susținător al PNL, ci mai degrabă un partener pentru Guvernare al PNL.
PSD începe negocierile
PSD ar vrea să obțină o majoritate parlamentară pentru a-i împiedica pe liberali să ajungă la putere alături de USR PLUS. Social-democrații au ajuns primii la negocieri și vor să îl propună pe Alexandru Rafila în funcția de premier al României.