Cum să gătiți micii la perfecție? – Metode și rețete de sezon
- Maria Dima
- 29 iulie 2024, 14:40
Dacă vă numărați printre pasionații de culinar sau, pur și simplu, vă doriți să vă impresionați apropiații în această vară, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează ne dorim să vă sărim în ajutor prin a vă vorbi despre mici și modurile în care îi puteți găti. Veți afla care sunt cele 4 metode clasice de preparare și cum îi puteți savura în acest sezon. Apoi, la final, cu siguranță vă veți uimi toată familia. Așadar, fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!
Când vine vorba de mâncăruri de sezon, ce ne trece cel mai des prin minte? Micii, alături de un muștar picant și o garnitură sățioasă, nu-i așa? Ce poate fi mai plăcut decât să stați la soare alături de cei dragi și să vă bucurați de natură, mâncând un grătar aromat? Ei bine, pentru a putea aduce acest vis la realitate, aveți nevoie să aflați care sunt metodele în care puteți găti această specialitate, dar și ce rețete puteți încerca pentru a-i scoate în evidență. Fie că alegeți produse din carne de porc, fie că optați pentru cele clasice, din vită și oaie, aflați că sfaturile pe care urmează să vi le oferim vi se vor potrivi indiferent de situație. Tot ce vă mai rămâne de făcut este să vă luați ustensilele favorite și șorțul de bucătărie și să treceți la treabă! Haideți să aflați cum îi puteți găti la perfecție!
Micii au devenit o adevărată emblemă a României. Pentru aromele lor atemporale și textura inconfundabilă, aceștia pot fi numiți specialitate sau chiar delicatesă culinară. Însă, pentru a obține și dumneavoastră un preparat de acest rang, aveți nevoie să aflați cum se gătesc aceștia. Nu vă faceți griji! Îi puteți prepara chiar și dacă nu aveți foarte multă experiență în bucătărie. Avantajul lor principal este că vin pre-formați: sunt așezați în câte 12 sau 24 de bucățele, într-o caserolă închisă ermetic ce facilitează transportarea ușoară. Tot ce va mai trebui dumneavoastră să faceți va fi să vă udați puțin palmele ca să îi puteți manevra mai ușor și, apoi, să îi gătiți după bunul plac. Iată care sunt 4 metode clasice pe care le puteți încerca.
Prima și cea mai cunoscută metodă este aceea de a-i găti pe grătar. Asemenea unei fleici de porc, și micii se vor rumeni la perfecție pe grilajul încins, chiar și atunci când nu folosiți ulei sau untură. Tot ce trebuie să faceți este să îi puneți pe grătar și să așteptați până ce aceștia se rumenesc. Întoarceți-i de pe o parte pe alta regulat, pentru a evita arderea.
O altă metodă clasică este gătitul lor în tigaie. Deși nu este chiar atât de des întâlnită, ea poate fi folosită fără griji. Această metodă este și una dintre cele mai simple. Doar încingeți tigaia la temperatura optimă și lăsați carnea să se gătească până ajunge la textura dorită.
Trecem mai departe și ne întâlnim cu cea de-a treia metodă: gătitul la cuptor. Așezați rulourile de carne într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și setați temperatura de gătire la 180 de grade Celsius. Dacă dispuneți de un cuptor modern, vă recomandăm să activați și setarea de ventilație. Așa, carnea se va găti pe toate părțile și va fi pătrunsă de arome multiple.
Nu în ultimul rând, cea mai simplă metodă de preparare a micilor este într-un airfryer. Puneți-i în coșul destinat coacerii și lăsați-i în aparat aproximativ 20 de minute la temperatură ridicată. Veți obține o carne crocantă la exterior cu textură fragedă la interior.
Iar acum că ați aflat care sunt metodele clasice de gătire, putem trece și la rețetele complete. Pentru a savura acest preparat pe deplin, aveți tot 4 opțiuni la dispoziție. Prima și cea mai des întâlnită este mâncatul micilor simpli, doar cu muștar alături. Alegând această rețetă, veți face un minim de efort și vă veți bucura de aromele din carne fără să vă fie distrasă atenția. Însă, această rețetă este și cea mai puțin sățioasă. De aceea, iată că mai puteți încerca să îi mâncați și într-un sandvici. Alegeți feliile de pâine preferate sau chiflele moi de la brutărie și puneți unul sau două rulouri de carne la mijloc. Așa, obțineți un sandvici tare gustos, gata să vă impresioneze familia. Nu în ultimul rând, aflați că îi mai puteți mânca și alături de cartofi prăjiți sau legume trase la tigaie. Indiferent de varianta aleasă, rețeta cu garnitură este cea mai sățioasă. Ea transformă preparatul într-o masă completă. Folosiți legume proaspete, nu congelate, pentru cele mai bune rezultate.
Acum că ați aflat toate informațiile culinare, sunteți gata de gătit? Noi așa sperăm, și mai sperăm și că articolul de azi v-a fost de ajutor. Pentru și mai multe sfaturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy cooking!