Cum s-au transformat orașele cu tradiție industrială după declinul fabricilor. Erau mândria României

Fosta fabrica de bere Solca. Sursa foto: Captură video

În România, orașele care au fost cândva pulsul industriei locale au trecut prin transformări majore după declinul economic și restructurările masive din ultimele decenii. Victoria, Făgăraș, Solca, Sibiu sau Zalău  au găzduit fabrici de renume, care au definit identitatea și viața economică a comunităților locale.

Victoria, primul oraș construit de comuniști. Fabrica de pulberi, un colos al industriei

Orașul Victoria s-a născut odată cu dezvoltarea combinatului chimic, început în 1938, când statul român a decis ridicarea unei fabrici de pulberi explozive, inspirându-se din „Fabrica de explozivi ENA” de la Făgăraș. Construcția complexului a fost încredințată firmei germane Ferrostaal AG din Essen.

Fabrica a fost amplasată strategic în pădure, iar terenurile au fost expropriate pentru a permite edificarea completă a unităților industriale și a coloniilor muncitorești adiacente.

Ferrostaal a analizat mai multe locații și a ales Ucea Mare, folosind pădurea pentru camuflaj. Exproprierile s-au realizat în două etape, pentru fabrică și oraș, însumând aproape 9,8 milioane de metri pătrați, deși documentele oficiale menționează 8,9 milioane. Procesul a fost complicat, terenurile aparținând composesoratelor locale, iar proprietarii individuali au contestat deciziile.

Lucrările au început în 1939, însă șantierul a fost suspendat după 23 august 1944, în plin război. Abia în 1948 proiectul a fost reluat, folosindu-se prizonieri, localnici și evrei, care locuiau în condiții apropiate de cele ale unui lagăr. În 1949 au fost construite primele locuințe permanente, fiecare stradă având case colorate distinct, iar orașul a început să prindă contur.

Cum arăta colonia muncitorească

În anii 1950, Victoria s-a dezvoltat conform modelului comunist: pavilioane și blocuri pentru muncitori și ingineri, magazine, cantină, cinematograf, ștrand, bănci, restaurante și cooperative meșteșugărești. Drumurile erau adesea pline de noroi, iar apa și electricitatea au fost aduse abia odată cu ridicarea primelor clădiri.

„Victoria este primul oraș nou care a apărut pe harta Republicii Populare Române. Tot ce se întâmplă aici este direct raportat la existența combinatului chimic”, scria ziarul Scânteia în 1965. Ridicat pe terenuri neumblate, orașul a devenit rapid un centru industrial și comunitar, cu o populație de peste 7.000 de locuitori, majoritatea angajați ai combinatului.

Orașul, readus la viață cu o investiție importantă

Victoria are toate șansele să își recapete strălucirea de altădată. Rheinmetall a anunțat o investiție de peste jumătate de miliard de euro în fabrica de pulberi din Victoria, județul Brașov. Proiectul este estimat să genereze peste 700 de locuri de muncă noi în zonă și să consolideze capacitatea României de a produce pulberi la nivel local.

Premierul Ilie Bolojan, prezent la semnarea acordului de cooperare între Rheinmetall și Victoria SA, a afirmat că investiția marchează începutul consolidării României ca actor important în industria de apărare din sud-estul Europei.

„„Sunt onorat să închidem această semnare de contract, care este, practic, finalul unei negocieri, dar începutul unui al pachet de negocieri importante pe care îl vom derula în cursul zilei de astăzi. Cu acest parteneriat, România începe să se profileze ca un jucător cu potenţial în industria de apărare din sud-estul Europei. Mă bucur că RheinMetal vede în noi un partener important şi serios şi îşi consolidează prezenţa în România”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

Viitoarea fabrică va permite producția internă de pulberi, reducând dependența de importuri și sprijinind dezvoltarea industriei locale de apărare.

Făgăraș – tradiția industrială și provocările modernizării

La sfârșitul epocii comuniste, Făgărașul se putea mândri cu o industrie diversificată care asigura aproximativ 30.000 de locuri de muncă. Orașul găzduia mari platforme industriale precum combinatul chimic Nitramonia și UPRUC, dar și întreprinderi mari precum Economica și IPIC. În paralel, municipiul dispunea de o rețea bine dezvoltată de unități pentru producția de alimente și băuturi, inclusiv fabrici de prelucrare a cărnii și a laptelui, precum și unități de panificație.

După 1990, însă, întreaga structură industrială a orașului a intrat într-un proces de declin. Fabricile și întreprinderile mari au fost privatizate sau preluate de persoane controversate, iar multe dintre acestea au intrat rapid în colaps. Conducători politici sau persoane cu influență au reușit să obțină activele la prețuri simbolice, însă majoritatea nu au reușit să dezvolte afaceri viabile sau să transforme aceste unități în imperii economice funcționale.

Rezultatul a fost un declin semnificativ al locurilor de muncă și o restructurare forțată a economiei locale. Mulți angajați au fost disponibilizați, iar orașul a fost nevoit să se adapteze la o economie postindustrială, marcată de privatizări nereușite și de lipsa investițiilor serioase în industrie.

În ultimele decenii, orașul a încercat să atragă investiții private și să dezvolte parcuri industriale moderne. Cu toate acestea, pierderea locurilor de muncă în vechile fabrici a dus la migrarea tinerilor și la depopulare în anumite cartiere, forțând administrația locală să caute soluții pentru revitalizare.

Fabrica de Bere Solca a fost cea cea mai veche din țară. Instalațiile de pe platformă, vândut la fier vechi

Fabrica de Bere Solca, inaugurată oficial în 1810, a fost una dintre cele mai vechi fabrici in România, dar tradiția producerii berii în zonă datează încă de la începutul secolului XVII, când călugării de la mănăstire preparau deja bere. Depozitele fabricii foloseau beciurile mănăstirii, iar administrarea era asigurată de Fondul Bisericesc greco-ortodox al Bucovinei, care o arenda diferiților comercianți.

Pe parcursul secolului XIX și începutului de secol XX, producția a crescut constant, atingând 850.000 de litri anual în 1913 și un milion de litri în 1915. Primul Război Mondial a adus însă scăderi dramatice, iar în 1922 fabrica, cu tehnologie învechită, producea doar 300.000 de litri pe an, cu un personal de zece muncitori și patru funcționari, menținându-se la același nivel și în 1936.

În noiembrie 1944, Fondul Bisericesc a încheiat ultimul contract de închiriere, iar arendașul s-a angajat să crească producția de la 400.000 la 600.000 de litri anual, menținând fabrica în funcțiune până în 1947. După venirea comuniștilor la putere, fabrica a fost naționalizată și redenumită Fabrica de Bere „Constantin Dobrogeanu Gherea”. În 1952, a devenit secție a Fabricii de Spirt Rădăuți, iar modernizările din 1954, 1965 și 1966 au crescut producția de la 300.000 la patru milioane de litri pe an, cea mai mare parte destinată exportului.

Anii de glorie

Anii 1970–1980 au reprezentat perioada de glorie: un nou sediu administrativ a fost construit în 1973, iar în 1983 a fost amenajat un mic muzeu al berii.

În 1984, fabrica a fost dotată cu o instalație modernă de îmbuteliere, cu o capacitate de 8.000–9.000 de sticle pe oră. În acea perioadă, fabrica atrăgea turiști, fiind deschisă și o berărie în parcul central, în jurul căreia a fost amplasat monumentul „Halba de bere”, simbol al orașului Solca.

Producția a fost suspendată în 2004 pentru lucrări de modernizare, care însă nu s-au mai realizat. În vara anului 2010, instalațiile și clădirile fabricii, monument istoric, au fost dezmembrate și vândute la fier vechi, marcând sfârșitul unei tradiții de peste două secole în industria berii din România.

Fostele fabrici ale României, o mândrie pentru mulți cetățeni. Sibiul avea singura fabrică de cântare din țară

Fabrica „Balanța” din Sibiu a fost singura unitate din România specializată în producția de cântare, devenind un simbol al industriei locale și al tradiției tehnice din oraș. Înființată în perioada interbelică, fabrica a cunoscut o dezvoltare constantă, adaptându-se progresiv la cerințele economiei românești și la standardele tehnologice ale vremii.

Unitatea producea cântare pentru uz industrial și comercial, iar tehnologia folosită, deși inițial mecanică, a fost modernizată treptat pentru a integra sisteme mai precise și mai rapide. Fabrica a reprezentat o sursă importantă de locuri de muncă pentru comunitatea sibiană, formând specialiști în domeniul mecanicii și al ingineriei de precizie.

În perioada comunistă, „Balanța-” a funcționat ca o întreprindere de stat, menținând producția la nivel național și exportând cântare către alte țări. După 1990, ca multe alte unități industriale din România, fabrica s-a confruntat cu provocările tranziției economice: privatizare, concurența producătorilor internaționali și necesitatea investițiilor în modernizare. În 2016, cea mai cunoscută fabrică din Sibiu a intrat în faliment.

Zalău - Intreprinderea de Armături Industriale din Fontă și Oțel

Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel Zalău a fost înființată în 1969. Producția sa acoperea o gamă largă de armături industriale din fontă și oțel, precum şi supape de siguranță, pentru uz industrial și construcții.

În anii cei mai prosperi, la finalul comunismului, IAIFO era principalul angajator al orașului: avea circa 7.200 de salariați — mult mai mulți decât orice altă unitate din Zalău.

Platforma industrială din Zalău era diversificată — pe lângă IAIFO existau fabrici de țevi, anvelope, conductori electrici, prelucrare lemn și alte ateliere. În 1990, înainte de privatizări, industria absorbea majoritatea forţei de muncă a orașului.

Declin după 1990

Odată cu prăbușirea piețelor din blocul comunist şi dispariția Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), comenzile pentru armături industriale din Zalău s-au redus drastic. De la 7.200 de angajați în 1990, în doar câțiva ani a urmat o serie de disponibilizări masive — în 1997–1998 s-au concediat mii de oameni. Întreprinderea a ajuns să funcţioneze cu doar câteva sute de angajați la un moment dat. În 2004, fabrica a fost preluată de grupul Rominserv — parte a grupului Rompetrol. Activele de producție au fost achiziționate, iar societatea originală juridică lichidată.

În anii următori, unitatea — redenumită Rominserv Valves IAIFO — a înregistrat pierderi și un număr redus de angajați. Treptat, halele au fost dezafectate sau demolate, iar în locul fostei fabrici s-au planificat proiecte imobiliare și comerciale. În 2019–2023, terenul fostei platforme IAIFO Zalău a început să fie transformat: o parte a fost ocupată de primul mall al orașului.