Cum arată interesul românilor pentru vacanțele de iarnă și ce destinații aleg
- Raluca Dan
- 13 decembrie 2025, 20:14
Vacanță. Sursa foto: FreepikDeși prețurile au crescut, iar datele Eurostat arată că mulți români nu își permit o vacanță anuală, interesul pentru călătoriile de iarnă nu dispare. Chiar dacă șase din zece persoane nu au posibilitatea unui concediu plătit de o săptămână, o parte dintre turiști continuă să caute oferte pentru Revelion, fie planificând din timp, fie mizând pe pachetele „last minute”. „Mereu în destinațiile preferate sunt cele exotice și o surpriză plăcută sunt croazierele, care sunt în creștere”, a explicat Izabella Zekany, agent de turism la Zepelin Tour.
Câți români își permit, de fapt, o vacanță de iarnă
Datele Eurostat arată că România se numără printre statele membre ale UE în care mulți cetățeni încă nu își permit o vacanță anuală. Un raport publicat în 2025 indică faptul că șase din zece români nu au posibilitatea să plece o săptămână în concediu plătit, ceea ce plasează țara printre statele europene unde accesul la vacanțe rămâne cel mai redus.
În prezent, cererea pentru vacanțele de Revelion din acest an a scăzut cu aproximativ 25%, dar datele exacte vor fi disponibile la finalul lunii ianuarie, când se va contura situația completă, potrivit agentului.
„Încă suntem în proces de rezervări, cum mai sunt turiști care așteaptă un „last minute” sau care înca nu s-au decis și își fac planurile spontan. Cele mai corecte date le vom avea în ianuarie, la final de lună. În acest moment pare o scădere de 25%, dar înca este timp ca datele să se modifice, comparația fiind facută cu finalul rezervărilor de anul trecut”, a spus Izabella Zekany.
Când se fac rezervările pentru Revelion
Când vine vorba de rezervarea vacanței de Revelion, românii se împart tot mai clar între cei care își organizează concediul din timp și cei care preferă să aștepte ofertele de ultim moment. O parte dintre turiști își conturează abia în toamnă planurile pentru finalul de an, în timp ce alții amână decizia până în decembrie și caută variante disponibile.
„Nu aș spune neapărat că foarte din timp. Sigur, sunt cei care preferă să aibă toate planurile făcute, dar din ce am observat, prin toamnă încep. Iar apoi sunt cei care nu fac niciun plan, și vânează un „last minute” în decembrie”, a explicat agentul.
Site-urile de rezervări și operatorii de turism continuă să publice oferte „last minute” pentru Revelion, inclusiv pachete disponibile cu doar câteva zile înainte de plecare. Această practică rămâne frecventă în perioada sărbătorilor, deoarece mulți furnizori încearcă să atragă turiști care își planifică vacanța mai târziu.
Tipurile de pachete care au câștigat popularitate
Un raport recent arată că, în sezonul sărbătorilor, Londra este una dintre destinațiile favorite pentru români, cu o creștere de peste 30% a rezervărilor față de anul trecut. Milano, Madrid, Roma, Viena și Barcelona sunt, la rândul lor, în topul alegerilor, datorită târgurilor de Crăciun și iluminatului festiv.

Târg de Crăciun Viena. Sursa foto: Captruă video Youtube
În acest an, city break-urile au înregistrat o scădere ușoară față de anii trecuți, românii orientându-se spre croaziere. „Aș spune că predomină pachetele și există o scădere când vine vorba de city break-uri - care pot fi mai ușor construite individual. Mereu în destinațiile preferate sunt cele exotice și o surpriză plăcută sunt croazierele, care sunt în creștere. Cred că turștii au început să vadă că acest tip de vacanță nu este plictisitor și că poate fi foarte comod să vizitezi mai multe țări fără să împachetezi și să despachetezi de mai multe ori”, a explicat Izabella Zekany.
Alte destinații preferate de români
O altă categorie de vacanțe de iarnă aleasă de români este reprezentată de destinațiile cu temperaturi ridicate, potrivite celor care vor să scape de frig. Cele mai căutate destinații în această perioadă în rândul celor care vor să plece din țară sunt cele „la căldură”, iar destinații precum Egipt, Zanzibar sau Maldive au devenit tot mai populare.
„Destinațiile calde, exotice sunt cele mai căutate, pentru cei care vor să plece din țară. Mă gândesc la Egipt, Zanzibar, Maldive, Dubai. Iar pentru cei care rămân, destinații locale, precum cele de la munte”, a mai explicat Izabella Zekany.
Pe lângă Egipt, oferte de iarnă apar și pentru destinații precum Tenerife, promovate ca sejururi all inclusive sau pachete cu zbor și cazare, adaptate bugetelor medii și mari. Aceste opțiuni sunt alese de turiști care preferă confortul unui resort și siguranța unui climat cald, în locul zăpezii și frigului.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.