Cum se APLICĂ legea MARŢIALĂ în UCRAINA

Cum se APLICĂ legea MARŢIALĂ în UCRAINA

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a explicat că Legea marțială, aprobată de Parlamentul de la Kiev, va fi aplicată doar în cazul unei ofensive terestre ruse împotriva teritoriului Ucrainei.

„Acum, când trebuie să ne unim eforturile, când trebuie să luăm o decizie privind Legea marțială, vreau să subliniez că aceasta se va aplica doar în cazul unei ofensive terestre din partea Rusiei” – a subliniat Poroșenko.

De asemenea, preşedintele a promis că nu vor exista restricții în ceea ce priveşte drepturile și libertățile cetăţenilor în cazul aplicării Legii marțiale. „Am cerut, prin decretul aprobat de Parlament, ca imediat ce un soldat rus traversează frontiera, să am dreptul de a nu pierde nicio secundă pentru a asigura protejarea teritoriului ucrainean” – a adăugat Petro Poroșenko, potrivit .rbc.ua.

Rada Supremă de la Kiev a aprobat, luni seară, decretul preşedintelui Petro Poroşenko de a institui Legea marţială pe 30 de zile, începând cu 28 noiembrie 2018, ora 9.00, în regiunile aflate la frontiera cu Rusia, cu teritoriul separatist transnistrean şi în cele care au ieşire la Marea Neagră şi Marea Azov. Decizia a fost luată după ce trei nave ucrainene au fost sechestrate de forțele speciale rusești, într-o acțiune militară soldată cu răniți, în strâmtoarea Kerci, în zona de acces a Mării Azov. Legea marţială se instituie în regiunile Vinniţa, Luhansk, Mikolaiv, Odesa, Sumi, Harkiv, Cernihiv, Doneţk, Zaporijjia, Herson.

Ne puteți urmări și pe Google News