Cum afectează conflictul din Orientul Mijlociu piața medicamentelor din România
- Adrian Dumitru
- 28 martie 2026, 13:00
Sursa Foto: Arhiva EVZ- Rogobete afirmă că nu există, în prezent, o criză a medicamentelor
- Apel la calm și avertisment privind efectele cumpărăturilor excesive
- Ministerul Sănătății a creat un grup de monitorizare a stocurilor
- Medicamentele compensate au prețuri reglementate
- Colaborare între instituții și industrie pentru stabilitatea pieței
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un apel către populație să nu cumpere medicamente în exces, pe fondul temerilor legate de posibile scumpiri generate de conflictul din Orientul Mijlociu.
În acest moment, toate domeniile vitale sunt lovite de incertitudini și de îngrijorări legate de lanțurile de aprovizionare.
Rogobete afirmă că nu există, în prezent, o criză a medicamentelor
Ministrul a subliniat că, în acest moment, piața farmaceutică din România este stabilă, iar stocurile sunt suficiente.
„Momentan nu suntem într-o criză. În momentul de faţă există stocuri, preţurile stagnează, nu există fluctuaţii semnificative”, a explicat Alexandru Rogobete.
Acesta a arătat că eventualele efecte ale conflictului ar putea apărea indirect, în special prin creșterea costurilor de transport și energie.
„Sigur, preţul combustibililor va avea un impact în farmacii, va exista probabil o creştere a preţurilor, dar astăzi încă nu o vedem pentru că există stocuri destul de mari în România pentru un număr mare de produse farmaceutice”, a spus ministrul.
Apel la calm și avertisment privind efectele cumpărăturilor excesive
Ministrul Sănătății a avertizat că achizițiile în exces ar putea produce efecte contrare celor dorite.
„Fac apel la calm, nu recomand ca oamenii să-şi facă stocuri de medicamente acasă, pentru că asta va debalansa şi mai mult situaţia şi piaţa”, a îndemnat Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, astfel de comportamente pot duce la dezechilibre în aprovizionare și, implicit, la creșteri de prețuri.

Alexandru Rogobete. Sursă foto: Facebook
Ministerul Sănătății a creat un grup de monitorizare a stocurilor
Pentru a preveni eventuale probleme, autoritățile au înființat un grup interinstituțional care urmărește zilnic evoluția pieței.
„Acest grup de lucru interinstituţional […] va monitoriza zilnic stocurile pentru lista de medicamente critice de la nivelul ţării, va monitoriza fluctuaţiile de preţ şi va fi în contact cu organismele europene care şi ele, la rândul lor, fac acelaşi lucru”, a declarat ministrul.
Inițiativa este aliniată la practicile europene și are rol preventiv.
„Nu vorbim despre o criză în acest moment, dar ar fi iresponsabil să ignorăm semnalele din piaţă şi evoluţiile externe”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Medicamentele compensate au prețuri reglementate
Ministrul a explicat că impactul asupra pacienților va fi limitat în cazul medicamentelor compensate.
„Medicamentele care sunt compensate […] au preţ reglementat […] încercăm să ajustăm preţurile astfel încât să nu existe o creştere foarte mare”, a spus Alexandru Rogobete la Insider Politic.
Pentru medicamentele care nu sunt reglementate, controlul este mai dificil, însă autoritățile susțin că monitorizarea este în desfășurare.
Colaborare între instituții și industrie pentru stabilitatea pieței
Ministerul Sănătății colaborează cu mai multe instituții și actori din domeniu pentru a menține echilibrul pieței.
„Monitorizăm cu toţi actorii implicaţi […] de la Agenţia Medicamentului, la Compania Ministerului Sănătăţii – Unifarm –, societăţile profesionale de profil, reprezentanţii industriei, toţii la aceeaşi masă şi am avut un dialog bun până acum şi încercăm să ţinem sub control lucrurile”, a conchis ministrul.