Medicamentele ieftine ar putea să dispară de pe rafturile farmaciilor. Producătorii, sub presiunea noilor cerințe europene
- Mădălina Sfrijan
- 18 martie 2026, 21:00
Sursa foto: Ministerul Sănătății al R. MoldovaNoile cerințe europene de mediu ar putea duce la scumpiri semnificative în cazul unor medicamente uzuale, a atras atenția Daniel Bran, președintele Asociației pentru Medicamente Generice România (APMGR), la Profit Health.forum. El a explicat că substanțele farmaceutice ajung în apa uzată, iar responsabilitatea pentru tratarea acesteia revine producătorilor.
Medicamente mai scumpe din acest an. Vești proaste pentru români
„Ar trebui crescut preţul de 6-8 ori la unele medicamente foarte utilizate, cum este metforminul, sau de 4-5 ori la un antibiotic foarte utilizat, cum este amoxicilina”, a spus Bran, explicând că aceste creșteri vin din taxele legate de tratarea apelor uzate generate de consumul de medicamente.
Președintele APMGR a avertizat că noile norme de mediu trebuie aplicate astfel încât să nu afecteze accesul pacienților la medicamente și a subliniat că autoritățile trebuie să intervină în acest sens.

Medicamente. Sursa foto: Pixabay
Presiunea costurilor de producție
Daniel Bran a atras atenția și asupra efectului inflației și creșterii prețului energiei asupra producției de medicamente ieftine, în contextul în care prețurile sunt reglementate.
„Preţul medicamentelor cu prescripţie este fix, este minim european şi nu poate absorbi aceste costuri”, a explicat el.
Daniel Bran a detaliat că majorarea prețului energiei și a componentelor, inclusiv ambalajele, nu se reflectă în prețul final al medicamentului. Impactul este semnificativ, având în vedere că medicamentele generice domină piața.
„70% din tratamentele prescrise sunt medicamente generice şi biosimilare, iar 90% dintre ele sunt sub 100 de lei”, a arătat Daniel Bran.
El a adăugat că ultima ajustare de preț a avut loc acum trei ani și a fost insuficientă pentru a acoperi inflația din ultimii doi ani.
Ce medicamente dispar de pe rafturile farmaciilor
Daniel Bran a avertizat că medicamentele cu preț redus vor începe să dispară lent de pe piață, iar efectele se vor resimți abia când situația va deveni gravă. Președintele APMGR a cerut o intervenție rapidă, recomandând ajustarea prețurilor medicamentelor între 25 și 50 de lei cu 7-10% pentru a reflecta realitatea economică actuală.