Crimă pentru un câine. Ce au descoperit autoritățile după ce un român a fost ucis

Crimă pentru un câine. Ce au descoperit autoritățile după ce un român a fost ucisCrimă. Sursa foto: Dreamstime.com

Daniel Iulian Butanu, un român de 52 de ani, a fost ucis de prietenul lui polonez din cauza unui câine. Criminalul riscă să petreacă 17 ani în închisoare pentru fapta comisă.

O instanță din Spania analizează cum a fost ucis Daniel Iulian Butanu, un român de 52 de ani, al cărui cadavru a fost găsit la 2 luni de la moartea sa într-o clădire abandonată din El Puig (Valencia). Criminalul este chiar prietenul polonez al bărbatului. El a declarat că este nevinovat și a negat orice implicare.

Cadavrul a fost găsit în interiorul unei clădiri abandonate, iar criminalul i-a ars și fața, punându-l cu capul pe aragazul aprins, pe care victima obișnuia să gătească. Vinovatul s-ar putea alege cu 17 ani de închisoare pentru omor cu circumstanță atenuantă a unei tulburări psihice. El „prezintă modele comportamentale dezadaptative compatibile cu o tulburare borderline de personalitate”, potrivit rapoartelor psihiatrice ale Institutului. de Medicină Legală din Valencia, însoțit de un consum cronic de alcool.

Crima a avut loc în perioada 13 – 15 ianuarie 2019. Vinovatul a precizat că victima l-a jefuit în câteva ocazii și că prietenia lor era terminată. Acesta și-a omorât prietenul după ce a descoperit că i-a furat câinele. Cu toate astea, acuzatul a precizat că o altă persoană i-a restituit animalul și că nu s-a apropiat de prietenul său.

Sursă: Paul Fleet | Dreamstime.com

Cum a fost ucis românul în Spania

Abia pe 7 martie 2019, la aproape două luni de la crimă, un alt bărbat fără adăpost a găsit cadavrul lui Daniel. Arma crimei nu a fost găsită niciodată. Experții criminaliști au concluzionat în procesul-verbal de autopsie că Daniel Iulian Butanu a murit în urma multiplelor lovituri aplicate cu un obiect contondent. Criminalul a recunoscut că deținea o cheie, clești, șurubelnițe și un băț cu cârlig pentru a scoate gunoiul din containere, dar nu un ciocan. După mai multe descoperiri, autoritățile au cerut o pedeapsă de 17 ani de închisoare.

Daniel Iulian Butanu era un bărbat fără adăpost, dar localnicii au declarat că acesta nu a avut niciodată probleme cu oamenii și că mergea în baruri pentru a își pune telefonul la încărcat. Bărbatul ar fi avut și o iubită, dar nimeni nu a auzit ceva rău de el, potrivit lasprovincias.

Ne puteți urmări și pe Google News