Creșterea vârstei de pensionare și taxare progresivă. Măsuri socialiste și ecologiste propuse de OCDE

Creșterea vârstei de pensionare și taxare progresivă. Măsuri socialiste și ecologiste propuse de OCDEMuncitori. Sursa foto: Dreamstime.com

Creșterea vârstei de pensionare, impozitare progresivă și o serie întreagă de măsuri socialiste și ecologiste sunt propunerile secretarului general al OCDE pentru ca Guvernul să depășească situația de deficit bugetar excesiv în care se află țara.

Introducerea impozitului progresiv este recomandarea pe care OCDE o transmite autorităților de la București. Acest lucru trebuie să se facă după o tranziție în mai multe etape. Se propune reducerea sarcinilor fiscale pentru angajații cu venituri mici. De asemenea, conform recomandărilor venite de la OCDE ar trebui reduse contribuțiile sociale pentru angajați. Concomitent, ar urma, majorarea ratelor de impozitare pentru cei cu venitui mari.

Recomandările au fost făcute în contextul lansării Studiului Economic 2024 pentru România, elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Evenimentul a fost găzduit de premierul Marcel Ciolacu, în prezenţa secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, la Guvern.

Studiul include o analiză macroeconomică a politicilor structurale, precum şi un capitol special dedicat unei tematici orizontale relevante.

Prezentare OCDE

Prezentare OCDE Sursa foto: Gov.ro

Recomandările OCDE pentru România

Contribuțiile sociale ridicate descurajează lucrătorii cu salarii mici să se angajeze formal într-o țară cu o economie gri și evaziune fiscală răspândită. Iar concesiile fiscale de care beneficiază lucrătorii din IT, construcții și agricultură îngustează și mai mult baza impozitului pe venit. România aplică un impozit redus de 10% la veniturile din salarii.

Pe de altă parte, contribuțiile angajaților cu asigurările de sănătate (10%) și pensiile (25%) sunt mai mari decât în majoritatea țărilor OECD. Asfel, veniturile lucrătorilor cu calificări scăzute sunt mai mici decât în alte state. Sunt premisele de la care pornește al doilea Studiu Economic pentru România realizat de OCDE.

În aceste condiții, este nevoie de reforme care să reducă sarcinile fiscale pe veniturile angajaților cu salarii mici. Reducerea taxării muncii ar încuraja o mai puternică atașare la piața a muncii de către muncitorii cu calificări scăzute.

„România ar trebui să înceapă să planifice o tranziție graduală către impozitarea progresivă a salariilor, care ar completa reformele de transferuri menite să reducă inegalitatea veniturilor”, se arată în studiul OCDE.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu Sursa foto: gov.ro

Anularea facilităților fiscale

Experții organizației cred că România ar trebui să renunțe la facilitățile acordate anumitor categorii profesionale, precum angajații din IT, agricultură sau construcții. O astfel de măsură ar duce la compensarea unei eventuale reduceri a taxării pe salariile mici. Estimările Ministerului Finanțelor arată că în urma acordării acestor facilități, bugetul de stat a pierdut venituri în valoare de 9,2 miliarde de lei (2% din încasările fiscale), în 2023.

„Prioritatea principală ar trebui să fie eliminarea beneficiilor fiscale distorsionate sectorial. Angajații din construcții (10% din forța de muncă ocupată), IT (3%) și agricultură (11%) sunt scutiți de la impozitul pe veniturile personale și o parte din contribuțiile sociale obligatorii (n.a contribuția la Pilonul II de pensii este opțională)”, se menționează în studiul OECD.

Pe de altă parte, experții sunt de părere că eliminarea acestor privilegii fiscale ar putea determina întoarcerea unor muncitori și firme în economia informală - în special în construcții și agricultură, dar că modernizarea administrației fiscale ar putea atenua astfel de riscuri în viitor.

Studiul OCDE a fost lansat în prezența premierului Marcel Ciolacu, un susținător al impozitării progresive. El și-a luat angajamentul, de altfel, de a implementa recomandărilor, astfel încât România să adere la organizație în 2026.

România rămâne o țară săracă, conform criteriilor OCDE

România ar putea lua în considerare un sistem de impozitare progresiv pentru a reduce diferenţa dintre persoanele cu venituri foarte mari şi cele cu venituri mici. Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a arătat că nivelul de sărăcie este mai ridicat decât în alte state ale organizației. Aceasta cu toate că s-a redus în ultmii ani.

„În ceea ce priveşte sistemul fiscal şi de transfer, ne uităm şi la zona de sărăcie. Vedem că totuşi scade nivelul de sărăcie, dar este totuşi mult mai ridicat faţă de alte ţări din zonă, din OCDE. România ar trebui să aibă în vedere disparităţile de venituri pentru a reduce zona de sărăcie, mai ales având în vedere sistemul unitar de impozitare, şi poate s-ar putea lua în considerare şi introducerea unui sistem de impozitare progresiv, pentru a reduce diferenţa între persoanele care au venituri foarte mari şi persoanele cu venituri foarte mici”, a arătat oficialul organizației, la evenimentul de lansare a celui de-al doilea Studiu Economic consecutiv pentru România realizat de OCDE.

Mathias Cormann a remarcat că sunt cheltuieli mari pentru serviciile de protecție socială şi aceste lucruri au efect asupra gradelor de disparitate din economie. De asemenea, a subliniat necesitatea creșterii participării femeilor la piața muncii. Doar 54% dintre femei sunt angajate, comparativ cu 70% media OCDE. Un număr mai mare de femei care lucrează ar susține economia și va acoperi necesarul de forță de muncă.

Creșterea vârstei de pensionare, o altă recomandare

România trebuie să crească vârsta de pensionare și, mai mult, să elimine „portițele” care să permită retragerea anticipată din activitate. Este o altă recomandare venită din partea OCDE. Potrivit studiului, în următorul deceniu populația va îmbătrâni accelerat, iar acest lucru va avea drept consecință reducerea numărului de contribuabili la sistemul de pensii.

Drept urmare, recomandă OCDE, țara noastră trebuie să mărească vârsta de pensionare în acord cu creșterea speranței de viață.

Mathias Cormann și Marcel Ciolacu

Mathias Cormann și Marcel Ciolacu Sursa foto: gov.ro

Reforme în domeniul reducerii emisiilor de carbon

Mathias Cormann a subliniat că este nevoie de reforme care să aibă drept obiectiv atingerea neutralității de emisii de carbon până în 2050.

„Într-adevăr, emisiile de gaze care s-au redus foarte mult în ultimii 30 de ani, dar această tendinţă a încetinit şi trebuie accelerată pentru a ajunge la această măsură în viitor. Trebuie accelerată generarea de energie verde. Avem deja o proporţie foarte mare de energie verde şi nucleară, însă, per total, trebuie reconsiderat mixul, mai ales în ceea ce priveşte ultimul deceniu. Va fi nevoie de modernizarea sistemelor de distribuţie de energie pentru a îngloba toate aceste surse”, a precizat Mathias Cormann.

Conform oficialului OCDE, un alt pilon important îl constituie îmbunătăţirea sprijinului fiscal pentru a progresa cu tranziţia energetică. El a remarcat că reformele au un ritm bun, iar țara noastră s-a înscris pe calea cea bună.

„În concluzie, reformele României au un ritm bun. Sunteţi o ţară frumoasă, pe calea cea bună pentru a vă conforma standardelor de trai din ţările OCDE. Vă sprijinim în eforturile dumneavoastră de a continua pe calea cea bună şi abia aşteptăm să continuăm să lucrăm alături de dumneavoastră şi de Guvernul român, atât acum, cât şi în viitor, pentru a vă ajuta să obţineţi cele mai bune rezultate pentru poporul dumneavoastră”, a punctat Mathias Cormann.