Covid-19. Numărul de cazuri în Franța, în ușoară scădere

Covid-19. Numărul de cazuri în Franța, în ușoară scădere

„Am putea avea un decembrie dinamic dacă populaţia respectă indicaţiile în vigoare”, a declarat ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire.

Autorităţile franceze din domeniul sănătăţii au raportat joi 33.172 de noi cazuri de infecţii cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, uşor în scădere faţă de cele 35.879 anunţate miercuri şi mult mai mici decât recordul atins sâmbătă de 86.852 de cazuri, relatează Reuters.

Dar numărul spitalizărilor în cazul persoanelor infectate a crescut cu 737 pentru a atinge un nou record de 32.638, cu aproape 350 mai mult decât vârful precedent atins la 14 aprilie de 32.292.

Numărul de persoane din Franţa care au murit din cauza Covid-19 a crescut cu 425, ajungând la 42.960, în timp ce numărul total de cazuri este acum de 1.898.710, informează Agerpres.

Joi, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a apreciat  că sezonul de cumpărături de Crăciun, vital pentru magazine şi mediul de afaceri, poate fi salvat, dacă toată lumea respectă interdicţiile stricte de circulaţie pentru limitarea răspândirii coronavirusului, transmite Reuters.

„Ceea ce doresc este să putem salva luna decembrie pentru comercianţii cu amănuntul (...) Ceea ce va dicta decizia prim-ministrului şi a preşedintelui este protecţia siguranţei populaţiei franceze”. „Am putea avea un decembrie dinamic dacă populaţia respectă indicaţiile în vigoare”, a  declarat Le Maire la postul de radio BFM Business.

Cu o zi înainte, secretarul de stat pentru relaţia cu parlamentul, Marc Fresneau, afirmase că Franţa nu este încă pregătită pentru redeschiderea magazinelor de produse „neesenţiale”, deoarece trebuie continuate eforturile de combatere a epidemiei.

Bruno Le Maire a insistat însă că „nu s-a decis încă nimic” şi că măsurile trebuie aprobate la reuniunea de joi a guvernului.

Le Maire a anunţat că va propune cu această ocazie noi ajutoare pentru întreprinderile mici şi mijlocii afectate de restricţiile actuale, sub forma unor scutiri de plata chiriilor şi a unor credite fiscale.

„Stocurile în exces sunt de asemenea o mare problemă. Trebuie să ajutăm şi în privinţa stocurilor”, a spus ministrul francez al Economiei.

Joi, Europol a atras atenția că reţelele de infractori cibernetici încearcă să profite de pandemie prin medicamente contrafăcute, echipamente de protecţie personală false, fraudă şi şantaj online, potrivit DPA.

Măsurile de izolare prelungite de pe continent ar putea duce de asemenea la o înmulţire a altor forme de criminalitate cibernetică.

Ne puteți urmări și pe Google News