Cosmin Prelipceanu, derapaj în direct: „Școala trebuie să-i scape pe copii de părinți”. Reacția ministruluI Educației
- Ionel Sclavone
- 29 septembrie 2021, 09:57
Realizatorul de televiziune Cosmin Prelipceanu a avut o replică cel puțin neinspirată, în dialogul cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
În emisiunea pe care o moderează, la Digi 24, Cosmin Prelipceanu i-a sugerat ministrului Educației că școala ar trebui „să-i scape” pe copii de părinții lor. Tema dialogului era legată de campania de vaccinare împotriva COVID-19 a copiilor.
El a pornit de la ideea că numărul celor vaccinați este foarte mic, doar o treime dintre cetățeni s-au vacinat, în ciuda numărului mare de decese și a remarcat că această problemă ține de educație. Iar concluzia la care a ajuns a fost că școala trebuie să-i salveze pe copii de părinții lor. Aceasta fără să detalieze la ce s-a referit, dacă școala să instituie obligativitatea vaccinării copiilor, chiar fără acordul părinților, sau doar să se resume la a-i educa pe copii în direcția acceptării vaccinării.
Dialogul dintre Cosmin Prelipceanu și Sorin Cîmpeanu
Cosmin Prelipceanu: „Dacă suntem în țara în care o treime sunt vaccinați în condițiile în care oamenii mor în spitale, este absolut clar că avem o problemă de educație. Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte”.
Sorin Cîmpeanu: „Din păcate…”
Cosmin Prelipceanu: „N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala”.
Sorin Cîmpeanu: „Nu pot să fiu părtaș la această afirmație”.
Cosmin Prelipceanu: „Ba da, vă spun eu, asta ar trebui să se întâmple”.
Doar 15% dintre copii și adolescenți s-au vaccinat
Un număr destul de ridicat de părinți sunt sceptici în legătură cu eficacitatea vaccinurilor anti-COVID la copii și evită să-i imunizeze. Aceasta în condițiile în care numărul copiilor care au contactat boala, în valul 4 al pandemiei este mult mai ridicat decât în trecut.
De la începutul lunii iunie, în România s-au putut vaccina și copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, după ce vaccinurile s-au aprobat, într-o primă fază, doar pentru persoanele de la 16 ani în sus.
Până acum s-au imunizat, cu cel puțin o doză, ceva mai mult de 200.000 de copii și adolescenți între 12 și 19 ani, aproximativ 15% dintre cei eligibili pentru vaccinare.
Conform ultimului bilanț COVID, transmis pe 28 septembrie, din totalul pacienților internați, 306 sunt minori. Dintre aceștia 289 fiind internați în secții, iar 17 la Terapie Intensivă.