„CORUPȚIA este o ameninţare mai mare la adresa UCRAINEI decât tancurile ruseşti”

„CORUPȚIA este o ameninţare mai mare la adresa UCRAINEI decât tancurile ruseşti”

Reforma armatei ucrainene va necesita mult timp, însă Ucraina are toate cele necesare pentru finalizarea cu succes a acestui proces, a declarat ambasadorul SUA la Kiev, Geoffrey Pyatt, într-un interviu acordat cotidianului Ukrainskaia Pravda.

„Acesta este un proiect pe termen lung. Însă, din ceea ce am văzut, din curajul pe care l-au demonstrat militarii ucraineni se poate spune cu toată încrederea că Ucraina are materialul necesar (pentru această reformă)”, a constatat ambasadorul american, potrivit Agerpres.

Geoffrey Pyatt a dat asigurări că în această reformă Ucraina va fi ajutată atât de SUA, cât şi de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

„Însă toate acestea sunt parte a unui obiectiv mai amplu de înnoire naţională”, a subliniat diplomatul american.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, Geoffrey Pyatt a atenţionat că „la ora actuală nu există un mai mare pericol la adresa Ucrainei decât tumoarea corupţiei. Aceste practici deja obişnuite, perpetuarea lor, constituie o ameninţare mai mare la adresa Ucrainei, decât tancurile ruseşti din est”.

În afară de aceasta, ambasadorul american a constatat că „în prezent se spune că votul din alegerile pentru Rada Supremă a fost unul proeuropean”.

„Mi se pare mai important ca votul să fie unul pro-reformator”, a spus Pyatt.

Totodată, ambasadorul american şi-a exprimat speranţa că şi premierul, şi preşedintele Ucrainei înţeleg foarte bine importanţa respectării cursului spre reforme.

„Acum nu se va putea spune că există un Parlament nereformat, moştenit de la Viktor Ianukovici, care împiedică desfăşurarea reformelor”, a subliniat ambasadorul amintit, adăugând că acum Poroşenko are „un mandat sigur pentru desfăşurarea reformelor, există majoritate în Radă, care-i împărtăşeşte viziunea cu privire la viitorul Ucrainei”.

În afară de aceasta, diplomatul a amintit că în ultimul timp în Ucraina au fost adoptate câteva legi importante, dar a adăugat că „Ucraina are nevoie nu doar de legi bune. Acum se pune problema transpunerii lor în viaţă”, a conchis Pyatt.