Sectorul 1, risc de criză sanitară ca în perioada Clotilde Armand: Consiliul Local revocă o hotărâre de salubrizare

Sectorul 1, risc de criză sanitară ca în perioada Clotilde Armand: Consiliul Local revocă o hotărâre de salubrizarePrimăria Sectorului 1. Sursa foto: Facebook/Primăria Sectorului 1

Consiliul Local al Sectorului 1 s-a reunit astăzi, începând cu ora 10.00, la Primărie pentru a discuta un proiect privind modificarea tarifelor la salubrizare. Documentul ar putea anula indirect un act administrativ deja aplicat, iar un avocat avertizează asupra riscului unei noi crize a deșeurilor, potrivit Gândul.

Consiliul Local al Sectorului 1, în ședință

Consiliul Local al Sectorului 1 s-a întrunit astăzi, de la ora 10.00, în ședință extraordinară, iar pe ordinea de zi se află modificarea clauzelor din contractul de delegare a serviciilor de salubrizare. Compania ROMPREST contestă această inițiativă, adoptată la doar trei luni după o hotărâre anterioară a Consiliului Local.

Avocatul Iancu Toader a declarat, pentru Gândul, că posibilele modificări ale clauzelor din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare din Sectorul 1 sunt nejustificate și ar indica, în opinia sa, „rea-credință”.

„Modificarea acestor clauze contractuale creează premisele blocării activității operatorului ROMPREST SERVICE SA, se încearcă – de fapt – o revenire la niște tarife care nu sunt reglementate contractual și sunt și contrare prevederilor legale”, a spus acesta.

Primăria sectorului 1 nu a plătit nici acum facturile restante. Romprest anunță ca e nevoită să restrângă serviciile și să dea oameni afară

Masina de salubritate, ROMPREST, Gunoi, gunoieri

Hotărârea adoptată recent, o încercare „mascată” de a revoca un act administrativ

Potrivit avocatului, hotărârea adoptată recent de Consiliul Local reprezintă o încercare „mascată” de a revoca un act administrativ devenit irevocabil. El a explicat că, în urmă cu trei luni, fusese votată o hotărâre similară, bazată pe aceeași fundamentare, care a produs deja efecte juridice după ce operatorul a început activitatea.

„În al doilea rând, s-ar motiva această pretinsă necesitate prin faptul că ar exista o urgență, urgență constatată în raportul de specialitate cu două zile înainte de această nouă hotărâre prin care încearcă să se modifice drepturile operatorului de către Consiliul Local, în condițiile în care, cu 3 luni în urmă, au votat pentru acest indice de ajustare cu prețurile pe canal, apă și salubritate, adică pe ramura de activitate a operatorului”, a mai spus acesta.

Situația actuală ar putea duce la o problemă similară cu cea din perioada lui Clotilde Armand

Avocatul Iancu Toader a avertizat că situația actuală ar putea duce la o nouă criză a deșeurilor în Sectorul 1, similară cu cea din „perioada Clotilde Armand”.

Clotilde Armand

Clotilde Armand. Sursa foto: Facebook/Clotilde Armand

„Dânșii încalcă prevederile Legii 101/2016, ordinul ANRCS prinvind ajustarea, în contextul în care această hotărâre și-a produs deja efectele, iar ea reprezintă titlu executoriu pentru emiterea facturilor fiscale. Este un amalgam de contradicții, de natură juridică și tehnică și există riscul de a crea un blocaj. Să nu ajungem, Doamne-ferește, în situația anterioare, în timpul lui Clotilde Armand”, a explicat acesta.

Potrivit avocatului, „actuala administrație a Sectorului 1 este mult, mult dincolo de nivelul așteptărilor din punctul de vedere al aprofundării acestui domeniu destul de tehnic”.

„Se încearcă să se ajungă la o situație de subdimensionare a posibilităților reale de a avea un serviciu de salubritate la standarde de legalitate și de cantitate. Operatorul, în mod obiectiv, ar putea să nu mai facă față acestei activități, din cauză că aceste resurse financiare pe care încearcă autoritatea să le justifice prin a proteja cheltuielile administrației nu sunt reale, nu sunt fundamentate”, a mai explicat acesta, pentru sursa menționată anterior.

O nouă hotărâre care riscă să evidențieze „inconsecvența administrației”

Iancu Toader a afirmat că adoptarea unei noi hotărâri, la doar trei luni după cea precedentă, va provoca o problemă majoră și va evidenția „inconsecvența administrației”.

„Riscăm o criză sanitară. Administrația Sectorului 1 a pierdut toate litigiile cu operatorul de salubritate și, în momentul de față, refuză să respecte hotărâri judecătorești definitive executorii prin care datorează operatorului delegat aproximativ 203 milioane lei. Sumele curg, pentru că administrația Sectorului 1 refuză să respecte hotărârile judecătorești definitive”, a încheiat avocatul.