Conflictul Ponta -Țoiu, văzut de Fritz: Cunoaştem această mentalitate a specialilor
- Maria Dima
- 10 martie 2026, 07:12
Dominic Fritz: Sursa Foto: Arhiva EVZPreședintele Dominic Fritz a declarat că solicitarea PSD privind trimiterea Corpului de control al premierului la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), condus de Oana Țoiu, reprezintă „o mișcare destul de cinică”.
„În momentul în care tu încă ai pompierul care dă cu apă, ca să stingă focul, tu să îl chemi în birou, să faci nu ştiu ce anchetă, îi pune pe toţi cei la risc. Şi avem încă peste 100 de români vulnerabili, care încă sunt în regiune şi trebuie aduşi înapoi. Tocmai de aceea mi se pare absolut cinic să facem acum o anchetă”, a spus Fritz, la un post TV.
Cazul fiicei lui Victor Ponta, văzut de Dominic Fritz
Dominic Fritz a mai declarat că ministrul Oana Țoiu a avut o atitudine morală, în concordanță cu așteptarea publică de a nu mai exista „o republică a privilegiaților”.
El a spus că fiica fostului premier Victor Ponta nu a fost eliminată de pe lista persoanelor care urmau să fie aduse în țară, deoarece numele acesteia nu figura pe listă.

Oana Țoiu. Sursa foto: Facebook/Oana Țoiu
„Fiecare român cunoaşte situaţia în care nu mai prinzi un loc pentru copilul tău la grădiniţă, pentru că s-a băgat nu ştiu ce special în faţă, pentru că a dat un telefon. Fiecare român cunoaşte situaţia în care nu este tratat la spital sau nu primeşte un medicament anume, pentru că s-a băgat vreun special în faţă. Cunoaştem această mentalitate a specialilor. Faptul că acum a fost o situaţie în care cineva l-a sunat pe consul şi i-a spus -Îmi bagi şi mie fiica?-, iar doamna ministru nu a spus -Da-, nu a zis -Nu-. I-a spus domnului consul: Asiguraţi-vă că toţi sunt trataţi egal, că există reguli care sunt aplicate egal pentru toată lumea şi că nu aruncaţi pe altcineva afară doar ca să puneţi copilul unui privilegiat în faţă”.
Dominic Fritz a mai spus că peste 1.500 de români au fost repatriați până în prezent și că România a fost prima țară care a activat Mecanismul de protecție civilă pentru aceste repatrieri.
Solicitarea PSD
Președintele Sorin Grindeanu i-a cerut luni premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de control la Ministerul Afacerilor Externe pentru a verifica situația legată de transportul românilor din zona de conflict din Orientul Mijlociu.
Totodată, liderul PSD a anunțat că le va solicita parlamentarilor partidului din comisiile de politică externă să îi cheme la audieri pe ministrul Oana Țoiu și pe consulul României la Dubai.