Sursa foto: Arhiva EVZConflicte globale sau cu cauze globale se deschid mereu în timp ce unele mai vechi sunt departe de a se incheia. O ,,soluționare justă și durabilă’’ ar dori pentru ele politicienii, analiștii și comentatorii formați în alte timpuri, acum depășite rapid și mă tem că ireversibil. Apar tensiuni noi, pe cicatrici mai vechi, iar dinamica geopolitică nu dă semne că ar respecta vreo regulă. Ca niciodată, în istoria recentă a omenirii, a înțelege prezentul este la fel de greu ca a prevedea viitorul.
,,Plăcile tectonice’’ ale sistemului geopolitic actual sunt în mișcare continuă
Crizele care traversează sistemul internațional – îl numim ,,sistem’’ pentru simplificarea problematicii în discuție, însă este un puzzle incomplet format din piese mereu rearanjate, interconectate – n-au apărut pe neașteptate. Sunt evoluții accelerate ale unor dinamici vechi de ani sau decenii, pe care lumea le-a uitat sau neglijat.
În timpul Războiului Rece și sfertului de secol care a urmat disoluției Uniunii Sovietice, am separat mereu – din comoditate și obișnuință – teatrele unor posibile crize cu consecințe conflictuale în funcție de ,,plăcile tectonice geopolitice’’ cu rădăcini în trecut: Rusia și Europa Occidentală, Orientul Mijlociu, Asia-Pacific, Africa postcolonială.
O paradigmă ... împietrită
Această viziune și ordonare schematică erau vizbile peste tot, începând cu organizațiile internaționale - ONU în primul rând - și aproape toate celelalte, inclusiv Uniunea Europeană. Chiar și în structurile naționale. În cele 4-5 ministere de externe pe care le cunosc – inclusiv al României – sunt birouri, servicii și direcții în care ,,principiul geografic’’ era și încă este pe primul plan. Acestui mod de a privi lucrurile i se va cânta prohodul în curând. Conflictele și tensiunile de astăzi sunt interconectate și la fel ar trebui să fie modul de analiză și interpretare al lor. Cu puține excepții, la nivel internațional, lumea a rămas împietrită într-o veche paradigmă, depășită de evenimente.
Nimeni nu este depozitarul adevărului
Războiul din Ucraina, de exemplu, nu poate fi analizat și înțeles fără a privi spre Orientul Mijlociu și nici fără a observa evoluția proiecției de putere a Indiei spre est, sud și vest. Sau evenimentele care se succed cu repeziciune în arealul care cuprinde Taiwanul, Japonia, Peninsula Coreea, China și Marea Chinei Meridionale. Nu putem să nu ținem seama că sub ochii noștri s-a creat o rețea de interconexiuni strategice - complet diferită de cele anterioare - care cuprinde segmente economice, militare, politice, energetice și chiar culturale. Aceasta se suprapune peste matricea geografică, conferindu-i o altă dimensiune. În cele ce urmează, voi încerca să deslușesc în ce constă această rețea, fără a avea pretenția că ajung la ,,depozitul de adevăr’’ pe care toată lumea ar dori să-l cunoască.
O nouă matrice geopolitică, cu parteneriate, lanțuri de aprovizionare, noi alianțe și pretenții teritoriale
Rusia și China au format un ,,parteneriat fără limite’’, asociere care – cel puțin în forma declarată de Moscova și Beijing – ar avea o importanță ,,istorică’’. Au apărut noi lanțuri de aprovizionare cu energie și în domeniul militar la capetele cărora sunt actori care până de curând nu se gândeau să coopereze vreodată. Soldați nordcoreeni luptă în Ucraina, tehnologie rusească și chinezească este utilizată de către Iran, iar valuri de drone iraniene se abat asupra Kievului. Aceste drone sunt dezmembrate în elemente componente, reasamblate în Statele Unite cu tehnologie actualizată, devenind astfel arme redutabile înpotriva Teheranului.
Washingtonul își redimensionează proiecția geopolitică cu teme noi - izvorâte din mai vechea Doctrină Monroe și cele două corolare, Rooesvelt și Trump - ca Venezuela, Groenlanda, Canalul Panama ... Cuba. Metalele critice și pământurile rare își au partea lor în acestă matrice geopolitică pe care se construiesc conflicte și apar, uneori, încercări palide de promovare a păcii.
Pax americana ne asigura liniștea, dar nu se mai întoarce
Jocurile planetare în care sunt cuprinse state și grupuri de state alături de acțiunile lor – mai mult sau mai puțin coordonate – au loc simultan, de unde și dificultatea de a le înțelege în integralitatea lor. Probabil, există o ,,minte limpede’’ care ar putea-o face – unii analiști, familiarizați cu ,,teoria conspirației’’ susțin această idee – însă eu cred că nu există. Suntem în fața unei ,,mișcări browniene’’ care – știm cu toții – nu are capacitatea de autoreglare. Cu siguranță, ,,lumea unipolară’’ , creată în timpul așa-numitei pax americana instalată după 1990, era mai bună, mai liniștită. Exista mai multă predictibilitate. S-a zguduit puțin când Rusia a atacat Georgia, a început să decadă vertiginos când a ocupat Crimeea și a intrat în ,,platoul decadenței’’ când a început agresiunea în Ucraina. Nu l-am crezut pe Trump când spunea că dacă ar fi rămas la Casa Albă în 2021, Putin n-ar fi atacat Ucraina. Acum, în condițiile noilor jocuri geopolitice, înclin să-i dau dreptate.
De la funcția liniară la cea exponențială
Instrumentele analitice pe care le-am folosit până acum în analiza fenomenelor politice nu ne sunt de prea mare ajutor. Dinamica geopolitică despre care scriam la începutul acestui articol a încetat să mai fie liniară. Se apropie mai mult de o funcție exponențială, ca să mă exprim într-un limbaj matematic, pentru care îmi cer scuze. Nici Inteligența Articială nu ne dumirește prea tare. Nu este destul de ...inteligentă.
Totuși, unele evoluții actuale pot fi explicate, parțial, cu ajutorul vechilor metode de cunoaștere și interpretare a fenomenelor politice. Concluziile însă nu sunt foarte sigure. Două teme par să intre în aceasă categorie: conflictul din Ucraina și viitorul nostru, după ...Iran.
Victoria a la Pirus a lui Putin și … retragerea din Afganistan
Dacă ,,operațiunea specială’’ a lui Putin se va încheia cu acceptarea pretențiilor Moscovei de către Kiev, sau altfel spus, dacă Rusia va reuși să creeze această percepție la nivel internațional, consecințele se vor vedea mai ales în Asia. Aceasta, chiar în condițiile falimentului strategic al invaziei care, analizând realist lucrurile, va face din victoria Moscovei un gen de ,,victorie a la Pirus’’. În Asia, percepția va fi aceea că Occidentul nu este dispus – sau nu este capabil, ceea ce este mult mai grav – să-și apere aliații și sistemul de interese. S-ar adăuga astfel unei percepții mai vechi care a apărut după retragerea din Afganistan, în 2021 și a avut contribuția sa la crearea contextului care a condus la invadarea Ucrainei, în februarie 2022.
Din nou despre scenarii ... iraniene
Apar mereu previziuni privind încheierea conflictului actual cu Israelul și Statele Unite. Toate converg spre trei scenarii posibile: un nou compromis cu Occidentul pe tema uraniului îmbogățit și producției de rachete balistice urmată de o (re)stabilizare a regimului, un regim de forță, militar, care să excludă pedepsirea celor vinovați de atrocități actuale și trecute și o schimbare radicală de regim. Ultimul este obiectivul dorit de toată lumea, de la marea masă a populației iraniene până la Ierusalim, în Europa și Washington. Mai puțin de Moscova și Beijing.
Condiții ... simultane, pentru ultimul obiectiv
Pentru a fi atins, ar trebui îndeplinite trei condiții, simultan. Prima: Continuarea presiunii militare externe până la slăbirea la nivel minim a capacității de reacție a aparatului represiv. A doua: Mobilizarea opozanților până la nivelul unei ,,mase critice’’ care să permită transformarea voinței populare în forță de angajament revoluționar, peste capacitatea de reacție reziduală a aparatului represiv. A treia: identificarea unei figuri interne – chiar un grup de persoane-cheie – în măsură să preia puterea. Ar trebui să fie din armată – excluse cadrele militare infiltrate de Pasdaran între militari. Israelul știe despre ce este vorba. Mare atenție: Reza Pahlavi nu este o figură internă sau vreun ,,erou al opoziției’’. Reprezintă vechea monarhie, o autocrație cu istorie cel puțin discutabilă. Ar putea conduce o ,,forță politică de tranziție’’. Atât.
Concluzii
1.Îndeplinirea celor trei condiții seamănă cu ,,alinierea planetelor’’. Șansele de realizare sunt puține, foarte puține, dar există. Dacă acest scenariu ar deveni realitate, s-ar putea ajunge la un Iran integrat în sistemul occidental, schimbându-se complet echilibrul regional și – ceea ce este esențial – amenințările la adresa Israelului s-ar reduce considerabil.
2.Lumea în care trăim de câțiva ani e mai complicată decât suntem noi obișnuiți să înțelegem. Pentru a o interpreta avem nevoie de noi instrumente și de conștiința faptului că dinamica globală nu evoluează în linie dreaptă ci arată tot mai mult ca ,,o pânză de păianjen’’ densă, cu noduri și fire – unele vizibile, altele nu – care, metaforic vorbind, sunt interdependențele între actorii planetari, mai mici sau mai mari. Cine le cunoaște bine – probabil autorul sau autorii - va avea numai de câștigat.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.