Comedia care a dat peste cap box-office-ul românesc și a umplut sălile de tineri

Comedia care a dat peste cap box-office-ul românesc și a umplut sălile de tineriCinema. Sursa foto: Arhiva EvZ

În 2014, pe ecranele românești a părut un film care, la prima vedere, părea o simplă comedie de tineret, dar a devenit în scurt timp un fenomen cultural. Este vorba despre „#Selfie”, regizat de Cristina Iacob, care a devenit cel mai de succes film românesc al anului, cu peste 87.000 de spectatori în săli.

#Selfie, un film care a ajuns la inimile tinerilor

Într-o industrie unde recordurile de audiență păreau rezervate blockbustere-lor americane, o poveste cu adolescenți români a reușit să facă valuri. Filmul pornește de la o situație banală: trei adolescente – Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) care au bacalaureatul la ușă, dar preferă să fugă la mare. În loc de manuale, au smartphone-uri; în loc de meditații, petreceri pe plajă.

Povestea se transformă într-o combinație de aventură, comedie și dramă romantică, atunci când una dintre fete intră într-o relație interzisă cu profesorul de istorie (Răzvan Fodor). Filmul a știut să atingă nervul generației Y, acei tineri crescuți cu Facebook și Instagram, care preferă să trăiască clipa și să posteze dovada imediat.

87.288 de spectatori

Cristina Iacob a mizat pe un mix de tinere talente și figuri consacrate. Pe lângă trioul feminin, apar nume solide: Vlad Logigan, Alexandru Călin, Levent Sali, Mihaela Rădulescu (în rolul mamei Yasminei), Dan Chișu (tatăl), dar și Florin Călinescu și Răzvan Vasilescu.

„#Selfie” a demonstrat că publicul tânăr poate fi adus la cinema, dacă i se oferă un produs în care se regăsește. La doar 10 zile după premieră, filmul a înregistrat 37.000 de spectatori și încasări de 570.000 de lei, un mic miracol pentru o producție românească..

Până la finalul anului, cifrele au confirmat succesul: 87.288 de spectatori. Departe de milioanele aduse de blockbusterele americane, dar o gură de oxigen pentru filmul autohton.

Continuarea: „Selfie 69”

Succesul a impus aproape obligatoriu o continuare. În 2016, Cristina Iacob a lansat „Selfie 69”, în care protagonistele revin cu o poveste la fel de trăsnită: un pariu nebun legat de cine se mărită prima în trei zile. Rezultatul? Și mai mulți spectatori: aproape 150.000 de bilete vândute și încasări de 2,5 milioane de lei.

Dacă primul film a vorbit despre rebeliune adolescentină, partea a doua a atacat tema maturizării, dar păstrând același ton exploziv și aceeași energie de petrecere continuă.

Succesul nu a venit întâmplător. Filmul a fost construit pentru a oglindi viața reală a unei generații care trăiește prin selfie-uri și postări online. Dincolo de replicile comice și aventurile pe plajă, pelicula ridică o întrebare: este generația digitală una pierdută sau pur și simplu mai sinceră cu dorința de a trăi clipa?

Criticii au ridicat sprâncene, dar publicul a fost încântat. Filmul s-a bucurat de un succes formidabil și pe platforma de streaming Netflix. Ambele părți Selfie au fost vizionate de mulți români încă din primele zile în care au apărut de plaformă.

Ne puteți urmări și pe Google News