Cod galben de ninsori abundente. Unde se va așterne strat gros de zăpadă

Cod galben de ninsori abundente. Unde se va așterne strat gros de zăpadă

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori în zonele înalte de munte din 14 județe, acolo unde se va depune un strat nou de zăpadă. Administrația Națională de Meteorologie(ANM)avertizează, de asemenea, că  ploile vor cuprinde toată țara.

Cod galben de ninsori abundente. Unde se va așterne strat gros de zăpadă. Harta zonelor afectate

harta

Sursă foto: ANM

Codul galben intră în vigoare duminică la ora 18.00 și va fi în vigoare până luni la ora 22.00. La altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

Nici ploile abudente nu vor lipsi de pe teritoriul României. Conform directorului ANM, Elena Mateescu,  până luni, 22 aprilie,  la ora 15.00,  aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10...15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h. Marți (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul va sufla puternic, în apropae toată țara, conform sursei precizate, citată de Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vremea se schimbă de la o zi la alta

prognoza meteo, vremea

meteo / Sursa foto: Arhiva EVZ

Reprezentanții ANM spun că vremea se va menține rece și săptămâna viitoare., iar temperaturile se vor modifica de la o zi la alta.

„Observăm pe animaţia care ne indică temperaturile în următoarea perioadă, vom vorbi în continuare de temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării acolo unde maximele nu vor mai depăşi 12-14 grade Celsius, cât ar trebui în mod obişnuit să înregistrăm din punctul de vedere al minimelor. Iar minimele vor fi unele foarte coborâte, mai ales în depresiuni, spre -5 sau -6 grade Celsius. Chiar şi în Capitală, o minimă de 4 grade Celsius”, a precizat directorul ANM, Elena Mateescu, conform sursei citate.