Alertă pe internet. Informații false privind coronavirusul. CNCAV intervine de urgență

Alertă pe internet. Informații false privind coronavirusul. CNCAV intervine de urgență

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) lansează un avertisment cu privire la propagarea unor informații false care au ca scop reducerea încrederii în vaccin.

CNCAV face precizări cu privire la informații false potrivit cărora noul coronavirus nu ar fi fost izolat în laborator

Pe fondul derulării campaniei de vaccinare în întreaga Uniune Europeană, apar tot mai multe surse online - din alte ţări europene şi din România - care contestă eficacitatea şi necesitatea vaccinării împotriva COVID-19 pe motiv că virusul SARS-CoV-2 nu ar fi fost încă izolat în laborator. Aceste surse citează o "majoritate a medicilor", fără a oferi detalii suplimentare, apelând la o tehnică înşelătoare, bazată pe argumentul autorităţii, cu scopul de a diminua încrederea populaţiei în vaccinare. Aşa cum am spus, răspândirea acestei informaţii înşelătoare a căpătat amploare inclusiv în spaţiul online din România.

Cercetătorii chinezi au izolat virusul în laborator încă din luna ianuarie 2020, la mai puţin de o lună de la depistarea primelor cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2. Genomul a fost izolat cu ajutorul probelor recoltate de la nouă pacienţi internaţi în Wuhan. Ulterior, secvenţierea ARN-ului viral a fost transmisă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi pusă, astfel, la dispoziţia specialiştilor din întreaga lume. Virusul a prezentat o similaritate foarte mare cu două coronavirusuri prezente la anumite specii de liliac, unul dintre aceste virusuri fiind SARSCoV, cu care se aseamănă în proporţie de 79,5%. Această similitudine stă la baza denumirii SARS-CoV 2. De asemenea, noul coronavirus este asemănător în proporţie de 50% şi cu cel care cauzează sindromul respirator MERS (Middle East Respiratory Syndrome), identificat pentru prima dată în Orientul Mijlociu (de unde şi denumirea).

CNCAV face precizări cu privire la informații false despre coronavirus. Majoritatea țărilor a reușit să izoleze virusul

Studii comparative ulterioare au contribuit la individualizarea principalelor caracteristici ale noului coronavirus. National Library of Medicine (Biblioteca Naţională de Medicină) din Statele Unite a făcut publică încă din februarie 2020 schema evoluţiei filogenetice a virusului. Pagina dedicată studiului SARS-CoV-2 a înregistrat până în prezent rezultatele a sute de teste şi secvenţieri din întreaga lume. De asemenea, organizaţia independentă GISAID (Global Initiative on Sharing Avian Influenza Data) a inventariat deja 3,937 de genomuri prezente în spaţiul european.

Până în acest moment, majoritatea ţărilor afectate de pandemie a reuşit să izoleze virusul în laborator, publicându-şi rezultatele studiilor la nivel internaţional. Una dintre ţările care au reuşit izolarea virusului în laborator este şi România. Conform anunţului Ministerului Sănătăţii din data de 8 ianuarie, Institutul de Boli Infecţioase „Profesor Dr. Matei Balş” a reuşit secvenţierea genomică a unei tulpini de coronavirus similară celei descoperite iniţial în Marea Britanie.

În concluzie, afirmaţia conform căreia virusul SARS-CoV-2 nu ar fi fost izolat în laborator este imprecisă şi înşelătoare. În prezent, există sute de secvenţieri publicate în jurnalele de specialitate prestigioase la nivel internaţional. De altfel, impactul pandemiei a condus la alocarea de fonduri suplimentare pentru cercetare, iar accesul neîngrădit la datele ştiinţifice a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea vaccinurilor împotriva Covid-19 într-un timp scurt.

Ne puteți urmări și pe Google News