Cine e noul manager al celui mai important spital din nord-vestul României

Cine e noul manager al celui mai important spital din nord-vestul RomânieiSursa foto:Gabriel Zetea

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a semnat contractul de management al noului șef al Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Acesta este dr. Rareș Pop. Medicul e cotat cu o experiență solidă în domeniul sănătății publice.

Un spital aflat în centrul controverselor în perioada managementului Sorinei Pintea

Rarelș Pop este fost director executiv al Direcției de Sănătate Publică Maramureș și fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare. O parte din presa locală îl numește "Dumnezeul Maramureșului", așa cum doctorul s-ar fi autointitulat. Medicul s-a aflat în centrul unui scandal  în plină pandemie. La o ceremonie în care era premiat din poziția de șef al DSP Maramureș pentru lupta împotriva COVId nu a purtat mască Și a primit amendă de 600  de lei de la Poliție. Spiatlul de Urgeță din Baia Mare a fost intens mediatizat în perioada în care a fost condus de fostul ministru Sorina Pintea.

Recent, spitalul a fost vizitat de Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.La începutul lunii februarie au fost percheziții la spital. Ar fi fost vorba despre o anchetă mai veche în care ar fi vizat un medic. Dar si alte cadre angajate pe una dintre secțiile spitalului.

Doctorul Rareș Pop, numit după demisia juristului Alexandru Oros

Numirea doctorului Rareș Pop vine în urma demisiei fostului manager, Alexandru Oros. Acesta era jurist de meserie și a spus că una dintre cele mai importante realizări a fost procesul de transformare a spitalului în unitate clinică universitară, în colaborare cu UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.  Președintele CJ Maramuș nu a văzut cu ochi buni numirea lui Alexandru Oros la conducerea instituției, afirmând public că i-a fost impusă politic fostului ministru Nelu Tătaru.

Manager spital

Sursa foto:gabriel zetea/ facebook

"Numirea liberalului Alexandru Oros în funcția de nou manager al Spitalului Județean Baia Mare, nu se poate explica decât prin jocurile de putere. Ale unor oameni iresponsabili”, spunea Gabriel Zetea. Premisele de la care are loc schimbarea sunt acelea că „spitalul Județean nu este doar o clădire. Ci un loc unde se salvează vieți. Unde empatia, echilibrul și profesionalismul sunt vitale", spune președintele CJ Maramureș.

Ce i-a cerut Gabriel Zetea noului manager

"Spitalul Județean este cel mai important spital din nord-vestul României, iar provocările sunt uriașe. De aceea i-am cerut noului manager să fie exigent, corect și apropiat de oameni. Să se asigure că medicii își respectă programul, atât în secții, cât și în Ambulatoriu. Să reducă timpii de așteptare în UPU și în întregul spital. Să redea încrederea pacienților și să cultive empatia în fiecare colț al acestei instituții", a spus președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare trebuie să își recapete prestigiul nu doar prin aparatură sau modernizări. Ci și prin calitatea relației dintre personalul medical și pacient.  Prin încredere, respect și profesionalism la toate nivelurile. "Este o perioadă cu multe provocări. Dar sunt convins că împreună putem transforma acest spital într-un loc unde oamenii nu doar că se vindecă. Dar se și simt respectați și sprijiniți.Dr. Rareș Pop are aceste calități și încrederea noastră pentru a conduce spitalul într-o etapă în care oamenii au nevoie, mai mult ca oricând, de siguranță. Și de încredere în sistemul sanitar.” consideră președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.