Cetățean francez, sub influența alcoolului, implicat într-un accident rutier în Giurgiu
- Iulia Moraru
- 11 noiembrie 2023, 16:14
Vineri seară, 10 noiembrie, în județul Giurgiu, a avut loc un accident grav. Un cetățean francez, care se afla sub influența alcoolului, a intrat într-un alt bărbat care se deplasa pe șosea, cu căruța.
Forțele de poliție din Giurgiu au fost alertate de producerea unui accident și au intervenit în consecință.
Odată ajunși la locul incidentului, polițiștii au identificat șoferul vehiculului ca fiind un bărbat în vârstă de 66 de ani, cetățean francez.
Accident în Giurgiu, provocat de un francez beat
„La data de 10 noiembrie a.c., ora 18.00, polițiștii din cadrul Formațiunii Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo, între localitățile Obedeni și Uiești, comuna Bucșani, județul Giurgiu, a fost acroșat de un autoturism”, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Giurgiu.
Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în cauză.
Bărbatul accidentat nu a fost rănit
Ca urmare a acestui rezultat, el a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în scopul stabilirii alcoolemiei.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
În legătură cu acest incident, a fost deschis un dosar penal sub acuzația de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, conform informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ Giurgiu.
Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident cumplit în Giurgiu
În urmă cu cinci zile, un grav accident de circulație a avut loc în județul Giurgiu. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-ar fi izbit cu mașina de un copac. Accidentul s-a produs la marginea unei păduri.
Un singur vehicul a fost implicat în incident, fiind descoperit în afara zonei carosabile, în pădurea de pe marginea drumului.
Echipaje de pompieri de la Punctul de Lucru Călugăreni, echipate cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ, au intervenit la fața locului. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator. Pompierii au început imediat manevrele de resuscitare, iar acestea au fost continuate de personalul medical al SAJ și SMURD.
Cu toate eforturile depuse, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.